Ministrul Finanțelor, după vizita guvernatorului Băncii Japoneze pentru Cooperare Internaţională: Avem perspectivele să emitem obligaţiuni Samurai şi obligaţiuni verzi în 2023

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 09-09-2023 08:45

Actualizat: 08-09-2023 23:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Finanțelor, după vizita guvernatorului Băncii Japoneze pentru Cooperare Internaţională: Avem perspectivele să emitem obligaţiuni Samurai şi obligaţiuni verzi în 2023

Sunt perspective ca România să emită obligaţiuni Samurai şi obligaţiuni verzi, în acest an, a transmis Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, după ce a avut o întrevedere cu guvernatorul Băncii Japoneze pentru Cooperare Internaţională (JBIC), Nobumitsu Hayashi.


 


 


 

”România are nevoie de surse multiple şi variate de finanţare pentru proiectele majore de dezvoltare în educaţie, sănătate şi alte sectoare critice. În acest sens, am o veste bună: avem perspectivele să emitem obligaţiuni Samurai şi obligaţiuni verzi în 2023.Pentru noi, diversificarea bazei de investitori pe piaţa japoneză este o oportunitate semnificativă să ne diversificăm sursele de finanţare”, a notat Marcel Boloş, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Finanţelor a precizat că o discuţie în acest sens a avut-o cu guvernatorul JBIC.


”Am avut onoarea să primim la Ministerul Finanţelor vizita guvernatorului Băncii Japoneze pentru Cooperare Internaţională (JBIC), Nobumitsu Hayashi, alături de care am discutat despre dezvoltarea infrastructurii, proiecte de investiţii şi potenţialele oportunităţi de finanţare”, a scris Boloş.

De asemenea, în urma întrevederii partea japoneză s-a angajat că va sprijini eforturile României de diversificare a bazei nvestiţionale.

”Am primit angajamentul că ne vor sprijini eforturile de diversificare a bazei investiţionale, fiind evidenţiat potenţialul de colaborare în domenii precum infrastructură, energie verde sau dezvoltare durabilă”, a concluzionat Boloş, conform news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri