Promisiunile pe care le-am făcut sindicatelor din finanţe săptămâna trecută au fost ghidate de responsabilitatea noastră în raport cu dezvoltarea economică echilibrată şi sustenabilă a ţării, a transmis luni seara, Ministrul Finanţelor, Marcel Boloș.
"Mi-am asumat că mă voi lupta pentru profesioniştii care fac diferenţa. În acest sens, depunem eforturi pentru a ne asigura că propunerile agreate ajung pe masa Guvernul României săptămâna aceasta. Astăzi, majoritatea sindicatelor au avut la Ministerul Finanţelor reprezentanţi care au putut vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, document cu care au fost de acord. Cu această ocazie, ne-au transmis că vor amâna acţiunile de protest pe care le pregăteau”, a arătat Marcel Boloş, luni seară, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că, separat, au avut loc discuţii tehnice pe tema proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înlăturarea discrepanţelor salariale înregistrate la nivelul sistemului finanţelor publice.
În 11 august, ministrul Finanţelor Marcel Boloş a dat asigurări, în contextul protestului spontan al angajaţilor instituţiei, că toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile. „Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”, a adăugat liberalul. Boloş s-a întâlnit şi atunci cu reprezentanţii principalelor sindicate din domeniu, scrie news.ro
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloș: Promisiunile pe care le-am făcut sindicatelor din finanţe, ghidate de responsabilitatea noastră în raport cu dezvoltarea economică echilibrată şi sustenabilă a ţării
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



