Ministrul Gabriela Firea negociază obținerea de fonduri europene pentru a veni în sprijinul familiilor în care se găsesc copii cu nevoi speciale

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 02-04-2022 12:45

Actualizat: 02-04-2022 12:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse negociază obținerea de fonduri europene prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială pentru a veni în sprijinul familiilor în care se găsesc copii cu nevoi speciale. Anunțul a fost făcut de ministrul Gabriela Firea.


 


 


"Fiecare copil are nevoie de iubire şi atenţie din partea părinţilor, însă un copil cu autism este un copil cu nevoi speciale. În fiecare an, în a doua zi a lunii aprilie, marcăm ziua internațională de conștientizare a autismului.


La finalul anului 2021, în evidenţele noastre erau înregistraţi 14.961 de copii cu autism, care aveau certificate de încadrare în grad de handicap.

Nu trebuie să uităm că autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație.

Diagnosticarea precoce și intervenția timpurie intensivă ajută până la 47% dintre copiii cu autism să poată trăi o viață independentă.

Fără terapie, simptomele autismului și comportamentele disfuncționale se agravează în timp.

În prezent, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse negociază obținerea de fonduri europene prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS) astfel încât să putem veni şi în sprijinul familiilor în care se găsesc copii cu nevoi speciale", a scris Gabriela Firea, sâmbătă pe Facebook.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri