Ministrul Justiției, despre desființarea DNA și DIICOT: „Am făcut un pas necesar”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 30-11-2016 23:35

Actualizat: 30-11-2016 23:44

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a oferit detalii, miercuri, despre desființarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).


În contextul apariției în presă a unor articole care anunțau dizolvarea celor două structuri, Prună a precizat pe Facebook că nu poate fi vorba de așa ceva.


Nu am anunțat desființarea DNA și DIICOT, nici reunirea lor iminentă. Dimpotrivă, am făcut un pas necesar dând DIICOT exact ce are și DNA.  Ce este cel mai amuzant este că marii apărători ai celor două structuri de Parchet sunt cei care le-ar vrea desființate și care adesea le critică. Eu am făcut pentru DNA și DIICOT, nu am vorbit că un chibiț cu pretenții de game changer.


Mă întreb dacă nu există alte teme de campanie. Și vă îndemn să votați ca să dăm delete unui altfel de mediu fumigen și toxic”, scris Raluca Prună pe Facebook.


Vezi și Dezvăluire incredibilă! Al cui era Vadim Tudor de 1 Decembrie


Efectele neștiute ale brânzei asupra organismului


Atac fără precedent la președintele Iohannis! Afirmație uluitoare a lui Victor Ciutacu

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri