Ministrul Justiției o pune cu botul pe labe pe Diana Șoșoacă. Mesajul dur transmis de Alina Gorghiu după derapajul înfiorător al liderei SOS

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 21-12-2024 11:23

Actualizat: 21-12-2024 11:26

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj foto Facebook

În cursul zilei de sâmbătă, 21 decembrie 2024, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a transmis un mesaj dur prin intermediul rețelelor de socializare, vizată fiind Diana Șoșoacă. Ieri, în Parlament, lidera SOS a avut o ieșire necontrolată față de mai mulți jurnaliști, folosind totodată un vocabular reprobabil.

Diana Șoșoacă este din nou în atenția opiniei publice dar și a autorităților. Vineri, lidera SOS a avut în Parlament o ieșire uluitoare față de mai mulți jurnaliști de la Antena 3, pe care i-a agresat și jignit în văzul tuturor. În acest incident a fost implicat și vloggerul Virgil Alexandru Zidarul, cunoscut sub pseudonimul Makaveli.

Mai mult, Diana Șoșoacă a avut un derapaj foarte grav și pe Instagram la adresa realizatorului TV, Mihai Gâdea, pe care l-a blestemat.

Ministrul Alina Gorghiu ia atitudine după ieșirea Dianei Șoșoacă

La numai o zi distanță de la incidentul în care a fost protagonistă Diana Șoșoacă, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a transmis un mesaj dur pe rețelele de socializare, în care susține că „amenințările la adresa ziariștilor, a oricui, violențele de limbaj, discursul prin care se instigă la ură nu au ce să caute în spațiul public”.

„Dragilor, toți trebuie să reacționăm față de ceea ce s-a întâmplat ieri in Parlament!

Amenințările la adresa ziariștilor, a oricui, violențele de limbaj, discursul prin care se instigă la ură nu au ce să caute în spațiul public! Nu au ce să caute pe holurile Parlamentului. Nu e junglă aici!

Parchetul își va face treaba. Dar asta e ultima soluție. Până la penal, e obligatoriu ca noi, societatea, să izolăm definitiv agresorii! Să nu le cântăm sub nici o formă în strună!

Noi, cei din politică, care uneori am dat mâna cu ei în văzul lumii creditând cumva niște oameni lipsiți de respect față de un minim de reguli care se respectă într-o democrație.

Presa, care uneori i-a promovat și ei au profitat și au devenit niște monștri. Toți trebuie să îi izolăm!

Democrația înseamnă dialog, respect pentru fiecare părere. Nicidecum bâte, jigniri, abuzuri sau agresiune!”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

(VEZI ȘI: Crăciun după gratii pentru Vlad Pascu. Cât timp va mai rămâne în penitenciar după ce magistrații au respins cererea de arest la domiciliu)

Dosar penal pentru lidera SOS și vloggerul Makaveli

După incidentul de vineri din Parlament, Antena 3 a anunțat că Parchetul General s-a autosesizat şi a deschis un dosar pentru infracţiunea de tulburare a ordinii publice şi purtare abuzivă.

În plus, vicepreşedintele Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a anunțat că instituția pe care o conduce a sesizat Parchetul General cu privire la agresiunea comisă de către Diana Şoşoacă asupra echipei Antena 3.

„În urma acestei agresiuni, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a anunțat că sesizează Parchetul General. „Este șocant ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât se întâmplă pe holul Parlamentului. Noi putem solicita autorităților să ofere protecție jurnaliștilor. Avem de-a face acum cu un asalt, cu o escaladare a agresiunilor verbele, deja încep să fie si cele de ordin de fizic. Lucrurile devin tot mai grave”, a declarat vicepreședintele CNA, Valentin Jucan.

(NU RATA: Candidatul miliardar de care Călin Georgescu și Nicușor Dan s-ar putea teme. Nu e Ion Țiriac și a fost cel mai bogat român)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri