Ministrul Justiției prins cu mâța-n sac. Mai mult de jumătate din teza de doctorat a lui Radu Marinescu ar fi plagiată

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 12-01-2026 13:59

Actualizat: 12-01-2026 14:06

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Radu Marinescu se află în centrul unui scandal uriaș. O anchetă jurnalistică susține că teza de doctorat a actualului ministru al Justiției ar fi plagiată. Acesta respinge însă vehement acuzațiile, catalogând ca „defăimător” articolul în care este acuzat de plagiat.

Potrivit unei analize realizate de PressOne, mai mult de jumătate din teza de doctorat a lui Radu Marinescu, actualul ministru al Justiției ar fi plagiată. Mai exact, concluzia investigației jurnalistice este că cel puțin 56,68% din lucrare, 140 de pagini din totalul de 247, cuprind pasaje copiate din alte lucrări academice, fără citare corespunzătoare.

Ministrul Justiției este acuzat de plagiat

Lucrarea, intitulată „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil”, a fost susținută, în anul 2009, la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru. Analiza arată că plagiatul ar începe chiar de la prima pagină a tezei.

Cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din trei lucrări de specialitate din domeniul dreptului procesual civil. În unele cazuri, pasaje copiate cuvânt cu cuvânt se întind pe până la 25 de pagini consecutive. Metoda utilizată este cea mai frecvent întâlnită în cazurile de plagiat ale demnitarilor români, și anume: copy-paste, fără ghilimele, fără trimitere la sursă și fără includerea lucrărilor originale în bibliografie.

Potrivit analizei PrssOne, unul dintre volumele din care s-a plagiat masiv nu este citat nici măcar o singură dată în întreaga teză și nu apare în bibliografia finală. În plus, alte 26 de pagini au fost copiate din volumul „Probele în procesul civil”, publicat în 2006 de Maria Fodor la Editura Universul Juridic, inclusiv cu notele de subsol originale. De asemenea, alte 53 de pagini provin din lucrarea „Probele în procesul civil”, apărută în 1996 la Editura AnkaRom, semnată de Radu Dumitru și Dan Tudurache, volum care, la rândul său, nu este menționat nicăieri în teză.

Niciuna dintre cele trei lucrări plagiate nu a fost transpusă în format digital, ceea ce explică de ce suspiciunile nu pot fi identificate prin softuri clasice de detectare a similitudinilor.

(NU RATA: Lista neagră a Oanei Gheorghiu. Vicepremierul a anunțat ce se întâmplă cu angajații companiilor de stat cu datorii uriașe)

Cum se apără Radu Marinescu

După apariția acestui articol, Radu Marinescu a respins vehement acuzațiile de plagiat prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare. Acesta susține că nu a copiat lucrarea de doctorat și califică articolul în care sunt făcute aceste acuzații drept „defăimător”, „plin de contradicții” și bazat pe „calomnii” mai vechi.

Mai mul, ministrul Justiției sugerează că momentul atacului nu este întâmplător, legând apariția acuzațiilor de declanșarea procedurii de selecție a procurorilor de către Ministerul Justiției cu doar câteva zile înainte. Astfel, el sugerează că adevărata miză a articolului ar fi politică și nu academică.

Contactat de PressOne, ministrul Justiției respinge acuzațiile de plagiat și își justifică lucrarea prin raportare la contextul academic al anului 2009.

„Am elaborat această teză în conformitate cu rigorile momentului și sub îndrumarea profesorului coordonator”, a declarat Radu Marinescu, susținând că lucrarea a trecut prin toate evaluările instituționale fără să fie semnalate nereguli.

(CITEȘTE ȘI: Cum vrea ministrul Energiei să-i ferească pe români de noi scumpiri. Strategia lui Bogdan Ivan după expirarea schemei de plafonare a prețului la gaze)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri