Ministrul Ligia Deca anunță închiderea școlilor din România în toate zonele țării unde viiturile fac imposibil accesul la sălile de curs. Anunțul venit de la Educație

Autor: Luciana Polite

Publicat: 29-09-2024 14:49

Actualizat: 29-09-2024 14:54

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/pexels

Vremea extremă face ravagii în România, iar Ligia Deca a anunțat ce se va întâmpla cu elevii din România, în acest context. Pe data de 29 septembrie, pe rețelele de socializare, ministrul Educației a transmis cum vor învăța copiii, acolo unde condițiile meteo nu vor mai permite ca orele să se desfășoare în format fizic. În plus, a anunțat și ce se trebuie să facă inspectorii școlari generali, din întreaga țară.

Potrivit datelor transmise de ministru, activitatea didactică va fi suspendată, acolo unde vremea va pune în pericol elevii. În cazul în care situația nefavorabilă va dura mai mult de o zi sau două, s-ar putea trece la varianta online sau hibrid de învățare. Indiferent de ce se va întâmpla, părinții vor fi anunțați în prealabil.

LIGIA DECA

„Activitatea didactică, cu prezență fizică, va fi suspendată acolo unde situația o impune. Siguranța copiilor și a întregului personal din școli este prioritară și solicit inspectoratelor școlare să ofere școlilor tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situații neplăcute pe care condițiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”, a transmis Ligia Deca, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Geniile României, umilite de ministrul Ligia Deca. Olimpicii au așteptat-o în aeroport pe șefa educației, care a contramandat pe motiv „de oboseală”

Ligia Deca a transmis o listă clară de atribuții pentru inspectoratele școlare din întreaga țară

Ministrul Educației a anunțat că le solicită de astăzi, 29 septembrie, tuturor inspectorilor să ia următoarele măsuri:

  • să vadă dacă sunt probleme cu acces îngreunat către unitățile de învățământ, cu lipsa alimentării cu energie electrică, gradul de afectare a infrastructurii educaționale în urma averselor;

  • să transmită, în regim de urgență, dacă este nevoie să se treacă la ore online sau în sistem hibrid;

  • să anunțe dacă sunt școli în care este nevoie ca echipamentele IT să fie deconectate de la sursele de alimentare cu energie electrică;

  • să discute cu părinții cu privire la intriga situație și să îi anunțe dacă vor fi eventuale schimbări.

Începând de pe data de 30 septembrie, inspectoratele județene și cel din Capitală trebuie să pună la dispoziția cetățenilor un număr de telefon. Va fi folosit pentru a semnala situații de urgență, unde este nevoie imediată de ajutor.

„Punerea la dispoziție, de către ISJ/ISMB, în cursul zilei de mâine, începând cu ora 8.00, a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate situațiile urgente generate de condițiile meteorologice nefavorabile, în care pot fi implicați copii și familiile acestora”, se arată pe lista de măsuri dată de Ligia Deca.

CITEȘTE ȘI: Elevii lăsați fără bursă de Ligia Deca. Din noul an școlar 2024-2025, dispare subvenția de la stat pe care o primeau, dacă părinții lor câștigă peste limita impusă

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri