Ministrul Muncii aruncă nada pentru români. Banii vor intra pe carduri în cazul alocațiilor, dar vor exista și stimulente suplimentare

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 07-09-2024 05:08

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj Bugetul.ro

Finalul primei săptămâni de toamnă a venit cu un anunț neașteptat de la autorități. Ministrul Muncii a făcut o surpriză cât se poate de plăcută pentru un număr mare de români. Statul a oferit în avans mai multe forme de ajutor financiar. Banii au intrat pe carduri în cazul alocațiilor, dar sunt și stimulente suplimentare.

În timp ce se fac ultimele pregătiri pentru începerea noului an școlar, autoritățile au oferit un sprijin suplimentar populației. Simona Bucura - Oprescu a transmis că statul a decis ca unele ajutoare să fie plătite în avans. Așadar, aproape patru milioane de români au beneficiat mai repede de alocații și alte stimulente.

Luna septembrie a adus o situație specială, ce vizează aproape patru milioane de români. Pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale a fost dată o veste excelentă pentru părinții care au intrat pe ultima sută de metri a cumpărăturilor și pregătirilor pentru prima zi a noului an școlar.

S-a decis ca beneficiile de asistență socială să fie plătite în avans. Simona Bucura - Oprescu a dezvăluit că banii au intrat deja în conturile beneficiarilor.

„Banii pentru copii au intrat azi în conturile beneficiarilor! Vă doresc un an școlar cu împliniri și spor în toate!”

Luni, clopoțelul va suna din nou în #școli, iar pregătirile și emoțiile pentru începutul unui nou capitol plin de visuri și speranță sunt în toi. În sprijinul părinților și copiilor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, a virat în avans beneficiile de asistență socială”, se precizează în mesajul publicat pe pagina de Facebook a instituției.

Te-ar putea interesa și: Alocație de 1850 lei pentru milioane de beneficiari. Guvernul a votat pentru ca cetățenii germani să beneficieze de acest bonus

Alocațiile și alte stimulente financiare oferite de stat au intrat mai repede pe cardurile românilor, a anunțat ministrul Muncii

Ministrul a punctat că banii de alocații de stat, stimulent de inserție și indemnizații pentru adopție și creșterea copilului au intrat deja pe carduri, mai repede decât fusese stabilit anterior.

„Beneficiarii de alocații de stat, stimulent de inserție și indemnizații pentru adopție și creșterea copilului și-au primit astăzi banii în conturi în avans față de data stabilită anterior. Fiecare copil merită susținerea noastră pe drumul cunoașterii, iar părinții, profesorii și elevii pășesc împreună plini de emoții, dar și de speranță într-un viitor mai bun. Așa cum spunea Nelson Mandela, „educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea.”.

Să fie un an plin de reușite și învățături, în care fiecare pas făcut să vă ducă mai aproape de visurile voastre! Succes în noul an școlar și spor în toate!”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.

Potrivit instituției, la nivel național, sunt înregistrați 3.484.686 de beneficiari de alocație de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserție pentru creșterea copilului și 4.514 de beneficiari indemnizație de acomodare și sprijin adopție.

Te-ar putea interesa și: Pensionarul nabab din România. Ministrul Muncii a anunțat care este cea mai mare pensie din țara noastră

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri