Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, anunță oficial ce se va întâmpla cu vârsta de pensionare. Prezentă la un cunoscut post TV, aceasta a făcut mai multe declarații referitoare la legea pensiilor, la pensiionările anticipate și la bugetul asigurărilor sociale. Olguța Vasilescu a specificat că autoritățile nu au intenția de a egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților în noua Lege a pensiilor, deoarece în România nu există același standard și aceeași medie de viață ca în Uniunea Europeană, unde tendința de ieșire la pensie este spre 70 de ani.
"S-a tot discutat în această perioadă că vrem să intervenim la vârsta de pensionare. Părerea mea este că noi nu avem același standard de viață și aceeași medie de viață ca în Uniunea Europeană ca să ne ducem după ei la 67 de ani, chiar tendința este spre 70 de ani de ieșire la pensie, și de egalizat femeile cu bărbații. Practic, ajungi să cotizezi toată viața și te mai bucuri de pensie un an sau doi, dacă mai apuci să te bucuri de pensie. Din punctul acesta de vedere, noi nu avem de gând să facem asta. Există o directivă a Uniunii Europene care obligă România ca până în 2030 vârstele de pensionare să fie egalizate la bărbați și la femei, dar mai avem destul de mult până în 2030 și vom mai vedea ce va mai fi până atunci. Nu ne-am propus să facem și nici în Programul de Guvernare nu figurează asta", a precizat Vasilescu într-o intervenție la postul de televiziune, potrivit Agerpres.
Întrebată care vor fi categoriile ce vor beneficia de pensionare anticipată în noua Lege a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că în Programul de Guvernare se prevede o scădere cu șase ani a vârstei de pensionare pentru femeile care au peste trei copii. De asemenea, ministrul a anunțat că actualele pensii minime vor trece ca prestații sociale în noua lege și se vor mări de la 520 de lei, la 640 de lei în 2018.
Vezi și Atenție! Cine s-ar pregăti să-i ia locul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei și cine îl susține
"Noi avem în Programul de Guvernare ca femeile cu peste trei copii să aibă șase ani în minus la pensie. Sigur că, de când am început să comunicăm acest lucru, în spațiul public au apărut tot felul de idei: nu ar mai fi mai bine să fie un an pentru femeile cu un copil, doi ani pentru femeile cu doi copii, etc. Sunt tot felul de dezbateri pe subiectul respectiv, dar eu vă spun cum va apărea în lege și cum este în programul nostru de guvernare. Nu vor mai fi acele pensii minime despre care să discutam în legislația de pensii, vor trece ca și prestație socială. Ele vor rămâne, chiar se vor mări de anul viitor. Așa numita acum pensie minimă, care este de 520 de lei, va ajunge la 640 de lei, dar nu va mai fi categorisită ca și pensie, ci ca o prestație socială. Am avut stupefacția să observăm că, după ce am crescut indemnizația socială minimă de la 400 la 520 de lei, sunt foarte mulți pensionari cu 520 de lei, care au cotizat, care au muncit, și este clar că va trebui să corectăm sistemul", a explicat Vasilescu.
Vezi și Parlamentarii vor o nouă zi de sărbătoare: Care este motivul
În opinia acesteia, noua Lege a pensiilor va fi mult mai corectă și va putea fi și mai predictibilă pentru Ministerul Finanțelor, dacă nu se mai modifică o perioadă îndelungată de timp, pentru că astfel se va ști anual cât are de pus în contul bugetului de pensii.
"La ora actuală și mai important decât orice trebuie să facem un calcul financiar pe cele trei variante (ale Legii Pensiilor n.r.), diferența este destul mică între ele. Eu cred că așa cum va arăta Legea pensiilor va fi mult mai corectă. Dacă legea rămâne așa și nu se mai modifică o perioadă îndelungată de timp este mult mai predictibil pentru Ministerul de Finanțe, care știe anual cât are de pus în contul bugetului de pensii, decât odată la trei luni, dacă mai apare o modificare a legii pensiilor și iarăși mai trebuie să caute bani în plus, crește și deficitul automat și se creează și multe dezechilibre. Noi am lucrat cu specialiștii de la Casa Națională de Pensii și cu oameni din Ministerul Muncii dar și din afara sistemului, finanțiști, care la ora actuală fac tot felul de calcule. Este vorba de o altă formulă de calcul pe care noi o vom aplica în această lege", a explicat Olguța Vasilescu.
Totodată, ministrul Muncii susține că, până la sfârșitul anului viitor, prin toate măsurile care vor fi luate se va ajunge la o echilibrare a bugetului asigurări sociale.
Vezi și Orgie de nedescris într-un cunoscut oraș din România: Cum se dezbrăcau de sutană și ce lucruri revoltătoare făceau pentru bani
"Până la sfârșitul anului viitor, prin toate măsurile pe care le vom lua anul acesta și anul viitor, vom ajunge la o echilibrare a bugetului asigurărilor sociale. Anul trecut a fost un deficit de 15 miliarde de lei. Ca să înțelegem de unde plecăm. Nicio pensie nu va scădea, conform Legii pensiilor. Ce a fost de corectat în partea de pensii speciale s-a cam corectat, în sensul că nu mai pot să depășească salariul net și nu se mai actualizează cu salariile aflate în plată. În ceea ce privește pensiile, se va respecta programul de guvernare cu creșteri anuale. Această lege se referă la partea de contributivitate. De altfel, Casa Națională Pensii este în subordinea Ministerului Muncii, iar pentru pensiile militare sunt două case împărțite, una la Ministerul Apărării și una la Ministerul de Interne, care ar trebui să lucreze pe legislația proprie. Aici există o singură referire la pensiile speciale și aceea că nu se mai pot cumula două pensii speciale sau o pensie specială cu salariul la stat", a adăugat ministrul Muncii.
Ministrul Muncii face un anunț crucial: Ce se va întâmpla cu vârsta de pensionare
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



