Mai precis, ministrul Marius Budăi a dezvăluit, în această seară, că lucrează la statutul artiștilor din România, dat fiind că un astfel de proiect nu există în prezent.
În analiza acestui document, a spus, la Antena 3, Marius Budăi, a pornit de la legislația franceză, o legislație pe care România o are ca model.
Mai mult, Budăi a afirmat că actorii ar urma să primească bani la difuzarea filmelor la care au participat, cedarea drepturilor urmând a fi reglementată.
Ce a declarat Marius Budăi
„Nu vorbim neapărat despre o schimbare, ci despre o continuare a ceea ce ne-am propus să implementăm de la început de an, anume sprijinirea categoriilor vulnerabile și rezolvarea inechităților din sistem.
De asemenea, lucrăm la statutul artiștilor din România, pentru că un astfel de proiect nu există în prezent. Am pornit, în analiza acestui document, de la o legislație pe care o avem ca model, anume cea din Franța.
În prezent, colaborăm cu mai mulți actori, dar și cu ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, iar eu sper că vom reuși să finalizăm acest document până la sfârșitul anului.
De exemplu, atunci când vorbim despre un film, toți participanții, în afară de actori, primesc un procent din buget. Pentru actori însă, nu există un procent anume. Prin urmare, cedarea drepturilor va fi reglementată”, a spus Marius Budăi, ministrul Muncii.
Romică Țociu: „Este bine ca artistul să primească niște bani în momentul în care filmul este difuzat la o anumită distanță de timp”
Prezent în studioul Antean 3, Romică Țociu a salutat inițiativa lui Marius Budăi.
„Aveți dreptate! Este bine ca artistul să primească niște bani în momentul în care filmul este difuzat la o anumită distanță de timp.
Vă mulțumim că v-ați gândit la acest aspect”, a spus Romică Țociu.

















