Ministrul Muncii, Marius Budăi, clarifică zvonul privind a doua mărire de pensii din 2023! 'În interiorul PSD nu există această discuție'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 05-12-2022 15:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce în spațiul public au apărut informații privitoare la o nouă majorare de pensii anul următor, după cea de la 1 ianuarie 2023, ministrul Muncii, Marius Budăi, a venit cu precizări.


Întrebat dacă PSD va propune o a doua majorare de pensii, după ce Marcel Ciolacu va prelua funcția de premier, Budăi a infirmat acest aspect.


Marius Budăi a dezvăluit că nu există astfel de discuții în interiorul Partidului Social Democrat. Mai mult, el a punctat că, dacă vor mai exista astfel de măsuri în 2023, acestea vor fi luate în Coaliția PNL-PSD-UDMR.

Ministrul Muncii, Marius Budăi: „În interiorul PSD nu există această discuție”


„În interiorul PSD nu există această discuție. Au fost doar discuțiile premergătoare deciziei din Coaliție. Am avut decizia finală în Coaliție, când s-au decis măsurile.


Dacă vor mai fi luate măsuri de acest fel pe perioada anului următor, așa cum am procedat în acest an, în Coaliție vom lua decizia”, a precizat Marius Budăi, la Antena 3.

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri