Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit despre prioritățile programului de guernare: 'Priorităţile sunt reforma sistemului de pensii şi reforma sistemului de salarizare'.
Ministrul Marius Budăi a declarat despre reforma sistemului de pensii că ”până în toamnă vom avea digitizarea dosarelor, urmand că în paralel să intrăm cu legea”.
”Nu există din partea Ministerului niciun jalon ratat. Niciun jalon ratat. Şi în cererea de plată numărul unu şi în cererea de plată numărul 2, ministerul muncii a avut jaloane de îndeplinit, nu există niciun termen ratat. Cererea de plată numărul trei încă nu este depusă. Să pui într-un PNRR scris extrem de prost trei reforme atât de importante, una după alta, la trei luni de zile, şi să vrei să ai şi dezbatere cu partenerii sociali, înseamnă că nu ai nicio noţiune despre ceea ce înseamnă implementarea unei legislaţii în România”, a afirmat el.
Ministrul a mai spus că, la capitolul digitalizare, ”îşi asumă foarte clar că până la sfârşitul anului hub-ul de servicii va fi implementat”. Marius Budăi a afirmat că evaluarea dosarelor de pensii se încheie clar la toamnă.
Până în toamnă vom avea digitizarea dosarelor
„Aceste reforme sunt despre oameni si, atunci cand sunt despre oameni, este mai complicat, nu din punct de vedere al realizarilor, asa cum stiti, reforma sistemului de pensii se adreseaza oamenilor importanti pentrut noi, bunici si parinti si toti cei care lucram in sistemul public, pana in toamna vom avea digitizarea dosarelor, urmand ca in paralel sa intram cu legea, iar în decembrie vom avea şi hubul de servicii, suntem etapizati si in cadrul legii vor aparea si termenele finale ale acelor acte”
Despre recalcularea celor 5 milioane de pensii, Marius Budăi a spus că „nu va mai dura, toata aceasta recalcalculare este digitizată astfel incat atunci cand ai formula gata, sa avem si impactul bugetar, cel mai probabil în toamnă se poate lua o decizie”.
Marius Budăi: Magistrații nu vor mai putea avea pensii speciale fără 20 de ani în magistratură
Vârsta de pensionare va creşte în cazul tuturor categoriilor de pensii speciale, va creşte perioada la care se va raporta calculul şi de asemenea se va majora treptat şi perioada petrecută în activitatea respectivă, astfel încât cheltuielile cu aceste pensii vor converge foarte mult către sistemul contributiv, a afirmat, miercuri, ministrul propus al Muncii, Marius Budăi, după audierile de la comisiile de specialitate reunite, din Senat şi Camera Deputaţilor, conform romaniatv.net.
















