Ministrul Muncii, Marius Budăi, după ce Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, i-a dat dreptate: 'Înțelege că veniturile pensionarilor nu pot fi înghețate zeci de ani, așa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-04-2022 16:50

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

PSD pare că s-a înțeles cu PNL în privința ajustării procentului de 9,4% din PIB, trecut în PNRR și alocat pensiilor.


Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reacționat la declarația făcută de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. Budăi a precizat că Boloș „
înțelege că veniturile pensionarilor nu pot fi înghețate zeci de ani, așa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR”.

Salut declarația noului ministru al Fondurilor Europene, care se alătură demersurilor făcute de mine pentru ajustarea PNRR în sensul eliminării acelui plafon de 9,4% din PIB aplicat pensiilor din România.


Apreciez abordarea rezonabilă a domnului ministru Marcel Boloș, care înțelege că veniturile pensionarilor nu pot fi înghețate zeci de ani, așa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR.

Am convingerea că, de acum înainte, cele două ministere vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România.”, este mesajul lui Budăi.

Ce a declarat Boloș:


Ministrul Muncii are dreptate, statul membru trebuie să fie liber în a-şi dimensiona aceste categorii de cheltuieli, e politica statului membru pentru o anumită categorie. Toată lumea recunoaşte că trebuie crescut nivelul pensiilor, eu nu am văzut decident de la masa politicului care să nu spună acest lucru”, a spus Boloș, în emisiunea Talk News de la Profit News TV.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri