Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat recenta modificare a Codului Fiscal, privitoare la plata contribuţiilor sociale şi în cazul contractelor part-time.
El a precizat că nu crede că cineva îşi poate permite să trăiască cu salariul minim la jumătate de normă, adică până în 800 de lei. Mai mult, Budăi a subliniat că această măsură vine în ajutorul angajaților și că nu crede că ar putea duce la creșterea șomajului.
„Vreau să vă spun aici din 2 puncte de vedere. Unul, eu nu cred că cineva în România îşi poate permite să trăiască cu salariul minim la jumătate de normă, care înseamnă undeva până în 800 de lei, nu cred că poate trăi cineva cu 800 de lei pe lună (...) Dacă are mai multe astfel de contracte, înseamnă că este exceptat şi nu intră în această categorie.
Doi: ca un vechi lucrător în casele de pensii, fost director de casă de pensii, vreau să vă spun că am văzut foarte multe dosare şi oameni care acum se complac să lucreze cu 2 lei pe hârtie şi cu 5 lei în mână”, a precizat Budăi, într-o intervenţie la Digi24, conform Agerpres.
„Nu, nu mă tem de aşa ceva (creşterea şomajului, n.r.). Măsura a mai fost implementată în România şi s-au transformat atunci instantaneu aproximativ 200.000 de contracte de muncă în contracte de muncă cu normă întreagă. De altfel, sunt excepţii. Aici avem excepţii pentru elevi, studenţi, ucenici, excepţii pentru pensionarii cu limită de vârstă. Excepţii pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru pensionarii care au dreptul să lucreze jumătate normă, pentru cei care au contracte multiple”, a explicat ministrul Muncii.
Totodată, Marius Budăi a arătat că măsura nu a fost adoptată pentru a aduce bani în plus la bugetul de pensii, fiind mai mult o problemă de principiu.
„Această măsură nu este luată neapărat pentru a aduce bani la buget. După prima lună în care vom avea efectele cu siguranţă, vom avea şi calculele reale. Au fost şi estimări în momentul în care s-a scris Ordonanţa de Urgenţă la Ministerul de Finanţe. Aici este o problemă de principiu. Fără să acuz pe nimeni, dau doar un singur exemplu: dacă ne gândim la paza unui obiectiv, că se poate realiza cu 3 persoane, pentru 24 de ore, angajate la jumătate de normă, eu nu cred că se poate. E vorba de principiu mai mult decât de a colecta bani. Este vorba de a fi o relaţie corectă între angajator şi angajat”, a afirmat Budăi.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, explică modificarea Codului Fiscal: Nu cred că poate trăi cineva cu 800 de lei pe lună
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



