Legea Pensiilor a picat în Senat, în ciuda faptului că PSD și ALDE au majoritate. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat că legea va trece sigur la Camera Deputaților și va fi adoptată, cel mai probabil, în toamnă. Budăi a dat asigurări că nu sunt probleme, iar punctul de pensie va crește de la 1 septembrie 2019.
”Noi mergem mai departe și îi asigur pe români că noi la Cameră vom adopta această lege. În comisii vom corela toate prevederile, iar dacă sunt colegi din opoziție care doresc să vină cu propuneri sunt bine venite. Noi ne dorim să obținem consens politic pe această lege.
Vom avea majoritate la Camera Deputaților, asta veți vedea. Ne vom mobiliza, așa cum am făcut-o și până acum și veți vedea că o vom adopta, acum rămâne de văzut dacă va fi și promulgată.
Punctul de pensie va crește de la 1 septembrie 2019. Noi am prevăzut că vom avea piedici și de aceea am trecut și în OUG 114 creșterea punctului, chiar dacă prima dată era trecut și în Legea pensiilor.”, a spus Marius Budăi.
Vezi și:
Cine este, de fapt, Tudor Biaciu, cel care a făcut declarații explozive despre ‘clanurile’ din sistemul bugetar – Mafia fondurilor europene
Vești pentru toți angajații! Veți primi compensații dacă lucrați în această zi
Ministrul Muncii reacționează după ce Legea Pensiilor a fost respinsă:Mergem mai departe
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

19 marActual