Ministrul Sorin Grindeanu, despre dosarul de corupție de la Aeroportul Otopeni: 'Asupra mea nu s-au făcut niciun fel de presiuni și niciun fel de discuții, dar a apărut non stop, așa, un fel de șicană, dacă vreți'

Autor: Ion Motea

Publicat: 08-04-2023 12:53

Actualizat: 08-04-2023 13:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a vorbit despre situaţia aeroportului Bucureşti, unde procurorii DNA au deschis o anchetă de corupţie.


 

Ministrul social-democrat a afirmat că asupra sa nu s-au făcut presiuni legate de atribuirea spaţiilor din incinta aerogării, dar constatând că au existat „şicane” legate de organizarea licitaţiei.

 


Grindeanu
consideră că ar fi normal să fie întrebat despre ce ştie cu privire la acest subiect, adăugând că nu are emoţii să dea declaraţii în faţa procurorilor.



Asupra mea nu s-au făcut niciun fel de presiuni şi niciun fel de discuţii, dar a apărut non stop, aşa, un fel de şicană, dacă vreţi. Haideţi să vă dau un exemplu: ca să ţii o licitaţie de acest tip trebuie să faci caiet de sarcini. (...) S-a ajuns la şicane de tipul contestarea caietului de sarcini, suntem în faza în care s-a mers şi în instanţă cu această contestare şi, surprinzător, s-a câştigat. S-a câştigat şi acum suntem în faza în care aeroportul trebuie să dea câştigătorul către firma care să elaboreze caietul de sarcini”, a afirmat ministrul Transporturilor, în emisiunea Insider Politic, sâmbătă, la Prima Tv.


Grindeanu spune că „reţea” este „cuvântul potrivit” pentru ceea ce se întâmplă la aeroport.


”Vă spun că sunt bucuros că se intră totuşi odată cu această anchetă, pe un făgaş normal”





De aia vă spun că sunt bucuros că se intră totuşi odată cu această anchetă, pe un făgaş normal, că, în sfârşit se poate merge pe un calendar rezonabil încât să ţinem această licitaţie publică. Să vină operatori internaţionali şi să se asigure cele două componente esenţiale:, din punctul meu de vedere: bani mai mulţi pentru aeroport şi servicii mai bune pentru călători”, adaugă ministrul.




Grindeanu a reafirmat că a cerut directorului aeroportului Bucureşti să organizeze o licitaţie deschisă pentru spaţiile comerciale din interiorul aerogării.




Ministrul a reafirmat că nu cunoaşte personal pe niciunul dintre angajaţii aeroportului vizaţi de ancheta de corupţie deschisă de DNA.


Întrebat dacă a discutat cu Rareş Bogdan al cărui nume apare în stenogramele procurorilor, vicepremierul a răspuns negativ.


Grindeanu mai spune că „e normal” să fie chemat şi el la audieri în faţa procurorilor pentru a şpune ce ştie despre acest subiect, precizând că nu are emoţii în acest sens.



Fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) george Alexandru Ivan a fost reţinut, alături de trei oameni de afaceri, într-un dosar de luare de mită şi trafic de influenţă instrumentat de DNA vizând contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni. De asemenea, fostul director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare din cadrul CANB a fost plasat sub control judiciar.


Ulterior, în spaţiul public au apărut stenograme din dosar în care erau invocate numele mai multor oameni politici, inclusiv cel al lui Sorin Grindeanu.



Grindeanu a precizat vineri că nu îi cunoaşte personal pe cei care din stenogramele apărute în spaţiul public în legătură cu dosarul privind activitatea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, dar că a înţeles că este ”ciufut”, nu are anturaj şi că nu merge ”pe combinaţii”. Grindeanu a explicat că cei care deţin spaţii în Aeroportul Otopeni sunt în faza în care li s-au prelungit contractele de închiriere pe două luni, până la finalizarea licitaţiei, şi a subliniat că fostul ministru al Transporturilor prelungise contractele de închiriere pe trei ani.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri