Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a amenințat, marți, cu rezilierea contractului antreprenorul care execută lucrările pe lotul Chețani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, acesta declarându-se nemulțumit de mobilizarea din teren.
Răzvan Cuc a declarat, marți, pe tronsonul Târgu Mureș – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, că nu va tolera un astfel de comportament în condițiile în care ministerul și statul român sunt un partener onest în relația cu constructorii.
„La cel de-al doilea lot pe care l-am vizitat pot să spun că sunt profund nemulțumit de modul în care s-a mobilizat constructorul, miercuri va veni la directorul Neaga (de la CNAIR – n.a.) antreprenorul de pe Chețani – Câmpia Turzii pentru a avea o discuție foarte aplicată. A avansat față de ultima vizită, dar mobilizarea pe care o văd în șantier este nesatisfăcătoare, nu o să tolerez un astfel de comportament în condițiile în care ministerul și statul român sunt un partener onest în relația pe care o avem cu constructorii. Dacă nu se mobilizează, cu siguranță vom trecem la etapa următoare, probabil reziliem contractul”, a spus Cuc.
În ceea ce privește lotul Iernut – Chețani, cu o lungime de 18 kilometri, acesta ar putea fi deschis traficului în luna decembrie.
„Pe Iernut - Chețani s-a văzut mobilizare. Vorbeam de 180 de utilaje, 400 de oameni care erau la lucru. Era furnicar, oamenii munceau. Aici vorbim de sub jumătate ce am găsit pe acel tronson. Tocmai de asta constructorul se prezintă cu explicații la noi. Foarte clar”, a mai spus Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a efectuat, marți, o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania pe tronsonul Târgu Mureș - Câmpia Turzii.
Lotul din Autostrada Transilvania dintre Câmpia Turzii, județul Cluj – Chețani, județul Mureș, are o lungime de aproape 16 km și este executat de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL, având o valoare de peste 236 de milioane de lei.
Citește și:
Ministrul Transporturilor și-a ieși din fire! Acesta a trecut la amenințări
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



