A fost desemnat câştigătorul contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 a Autostrăzii Târgu Mureş-Târgu Neamţ (Leghin-Târgu Neamţ), cu o lungime de aproape 30 de kilometri, a transmis miercuri Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
”A fost desemnat astăzi câştigătorul contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 a Autostrăzii Târgu Mureş-Târgu Neamţ (Leghin-Târgu Neamţ). Pentru finalizarea celor 29,91 km ai acestei secţiuni a A8 (Autostrada Unirii) constructorul român desemnat are la dispoziţie 30 de luni (6 luni perioada de proiectare şi 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor) şi suma de 1,56 de miliarde de (fără TVA) asiguraţi prin PNRR”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Sorin Grindeanu.
Potrivit sursei citate, contractul va putea fi semnat după 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii.
La rândul său, Cristian Pistol, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a precizat că asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL a fost desemnată câştigătoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 a autostrăzii TârguMureş - TârguNeamţ, cu preţul de 1,56 miliarde de lei (fără TVA), scrie news.ro
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut anunțul: A fost desemnat câştigătorul contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 a Autostrăzii Târgu Mureş-Târgu Neamţ
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



