Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a transmis luni pe pagina sa de Facebook, că a fost desemnat câştigătorul contractului pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Piteşti, în lungime de 17,7 kilometri.
Potrivit acestuia, asocierea de constructori români şi turci va avea la dispoziţie 439,29 milioane de lei (fără TVA) şi 18 luni pentru a finaliza lucrările, după semnarea contractului.
La rândul său, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a precizat că asocierea declarată câştigătoare este Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi AS (lider) - Strade Bauunternehmung SRL - Visio Construction Works SRL.
Finanţarea lucrărilor între Craiova şi Robăneşti este asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar procedurile pentru semnarea contractului vor putea fi demarate peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii.
"Contractul precedent a fost reziliat la sfârşitul anului trecut, după ce constructorul italian (Tirenna Scavi - n. r.) nu a mai fost capabil să continue lucrările", a precizat Grindeanu, transmite AGERPRES
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: A fost desemnat câştigătorul contractului pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



