Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis luni pe pagina sa de facebook că are în vedere dezvoltarea în continuare a serviciilor publice digitale, a conectivității, a securității cibernetice și a competențelor digitale, iar în acest sens a transmis că s-a angajat să cheltuie 1,8 miliarde de euro pentru dezvoltarea digitală a României.
"Este o onoare pentru România să fie țară gazdă a Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor.
Este o mare bucurie pentru mine, deoarece astăzi mi se îndeplinește un vis: am reușit ca șef al ANCOM să obțin organizarea acestei reuniuni în România, iar astăzi a devenit realitate! Totul pentru că am crezut în capacitatea noastră de a susține un astfel de eveniment important la Palatul Parlamentului.
De aceea, salut adoptarea Declarației de la București „Construirea unui viitor digital mai bun pentru toți” în cadrul Masei rotunde ministeriale a celor 50 de reprezentanți la nivel înalt.
Cert este că decizia Consiliului ITU din iunie 2019- de a accepta oferta României pentru organizarea și găzduirea acestei reuniuni- confirmă progresele realizate în ultimul deceniu de țara noastră în acest domeniu.
Mulțumită politicilor publice coerente conduse de MCID și ANCOM, România se bucură de o serie de condiții favorabile dezvoltării comunicațiilor electronice", precizeaz[ ministrul
Grindeanu susține că beneficiem de servicii calitative și accesibile și că se mândrește cu forța de muncă specializată în domeniul IT.
"România ocupă locuri fruntașe în toate statisticile globale ale dezvoltării digitale: 85% dintre conexiunile de internet fix permit viteze de descărcare de cel puțin 100 Mbps.
Cu toate acestea, suntem conștienți că eforturile noastre pentru dezvoltarea acestui domeniu trebuie să continue.
Avem în vedere dezvoltarea în continuare a serviciilor publice digitale, a conectivității, a securității cibernetice și a competențelor digitale.
În acest scop ne-am angajat să cheltuim 1,8 miliarde de euro pentru dezvoltarea digitală a României, cea mai semnificativă contribuție financiară la dezvoltarea României cuprinsă în Planul Național de Redresare și Reziliență. (PNRR)
Să nu uităm: modul în care trăim și folosim acest avans tehnologic dictează dezvoltarea economiilor și a societăților noastre", a transmis Sorin Grindeanu pe facebook
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță investiții majore în dezvoltarea digitală a României: Ne-am angajat să cheltuim 1,8 miliarde de euro
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



