O idee inedită, o afacere ce a impresionat un juriu de specialiști și le-a adus celor doi tineri geniali un premiu de peste 300.000 de euro. Start-up-ul lor i-a uimit pe investitorii prezenți la eveniment.
Doi tineri creativi din România au reușit să dea lovitura cu invenția lor. După participarea la o competiție internațională, au plecat acasă cu marele premiu.
Competiția internațională Spotlight 2024, din cadrul conferinței How to Web, și-a desemnat câștigătorii. Este vorba despre un start-up românesc care a propus o tehnologie bazată pe inteligență artifcială.
„Rolul conferinței How to Web evoluează împreună cu dinamica și obiectivele regiunii. Observăm o nevoie tot mai mare a companiilor de toate dimensiunile, pentru antreprenori, fondatori și investitori de a avea contextul necesar pentru a se conecta și a descoperi resurse care le pot accelera creșterea și oportunitățile.
Suntem extrem de onorați că am avut atât de mulți participanți din întreaga lume, care ne-au spus că au găsit exact ceea ce căutau pe parcursul acestor două zile”, a declarat Monica Zara, Head of Conference How to Web, citat în comunicat.
Te-ar putea interesa și: „Prințul funerarelor” a ajuns la sapă de lemn. A rămas fără nimic după ce soția i-a furat afacerea de 500.000 de euro
O afacere românească i-a impresionat pe investitori
FigVision s-a născut în acest an, iar în spatele proiectului se află Andrei Manolache (CEO) și Robert Drăguțoiu (CTO).
Cei doi au reușit să impresioneze juriul cu invenția lor, obținând o finanțare de 350.000 de euro, premiu acordat de fondurile de investiții Startup Wise Guys (originar din Estonia), Underline Ventures și Gapminder VC (ambele din România).
Cei doi români au creat un asistent ce folosește inteligența artificială ce poate deveni un instrument esențial pentru designeri. Asistentul AI poate scurta fluxul de lucru pentru liber-profesioniștii din domeniul designului și pentru departamentele de proiectare din companii.
Cum? Tehnologia poate transforma orice imagine în componente Figma complet editabile și receptive.
„Suntem Andrei și Robert, de la FigVision. Avem un start-up care transformă imagini în elemente ca cele de Lego cu care poți să îți faci website-uri și aplicații de mobil”, au explicat cei doi câștigători, când au fost rugați să își explice invenția cât mai simplu, potrivit Startupcafe.
Te-ar putea interesa și: Englezul de 29 de ani care a devenit multimilionar în România. Nimeni n-a crezut în el: „Era ca în Vestul Sălbatic”



















