În anul 2016, Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influență. După ispășirea a unei mici părți din pedeapsă, fratele fostului președinte al României a fost eliberat și a făcut o cerere de reabilitare judecătorească. Astfel, el s-a ales în cele din urmă cu un cazier curat, în ciuda condamnării primite.
Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență. Fratele fostului președinte al României Traian Băsescu a fost acuzat că a primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistrați pentru soluționarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel zis Bercea Mondial.
Mircea Băsescu a executat pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă, însă a fost eliberat condiționat după executarea a numai un an și 3 luni din pedeapsa inițială.
Mircea Băsescu a vrut să aibă cazierul curat
La ceva timp după eliberare, Mircea Băsescu a făcut o cerere la Tribunalul Constanța pentru ștergerea din cazierul judiciar a celor patru ani de pușcărie primiți drept pedeapsă. Mai exact, la Secția Penală a Tribunalului Constanța s-a format un dosar, având numărul 4149/118/2024, din data de 14 iunie 2024, prin care Mircea Băsescu a formulat o cerere de reabilitare judecătorească, în baza articolului 275 din Codul de Procedură Penală.
Conform articolului invocat de Mircea Băsescu pentru motivarea cererii de reabilitare judecătorească, „reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevăzute de articolele 150 și 165 din Codul Penal, fie la cerere, analizată de instanța de judecată”. Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește doi ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă, în decurs de trei ani, condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Legea prevede că un condamnat poate fi reabilitat, la cerere, de către instanța de judecată, după patru ani, în cazul condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de doi ani, dar care să nu depășească cinci ani, Mircea Băsescu a suferit o condamnare de patru ani de pușcărie cu executare. Termenele se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Cererea a primit aviz pozitiv din partea magistraților
Pe data de 30 septembrie 2024, Tribunalul Constanţa a decis să admită cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu.
„Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul BĂSESCU MIRCEA. Constată intervenită reabilitarea judecătorească a petentului BĂSESCU MIRCEA din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 5/08.01.2016 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 5412/118/2014, definitivă prin Decizia Penală nr. 711/16.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa.
După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare se va face menţiune despre aceasta pe sentinţa penală prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea.
În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.09.2024.
Document: Hotarâre 454/2024 30.09.2024”, se arată în minuta instanţei.














