Mircea Geoană, după atacul rușilor la 22 kilometri de Galați: Aș spune ca lumea să stea liniștită, România e o țară sigură și Marea Neagră, cel puțin în zona limitrofă NATO e o zonă liberă

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 16-08-2023 17:17

Actualizat: 16-08-2023 16:57

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susține că atacul rușilor în portul Reni, la doar 22 de kilometri de Galați, ne arată încă o dată cât de tensionată este situația în Marea Neagră, dar arată că România, Turcia și restul țărilor cu ieșire la Marea Neagră vor lua toate măsurile pentru a preveni un incident similar pe teritoriul țării lor.


”Marea Neagră este un loc tensionat ceea ce putem spune har Domnului că suntem în NATO noi ca țară și noi și bulgarii și turcii și sunt convins că și la nivel național și la nivel multinațional vom lua măsurile pentru a putea lăsa nestânjenit Comerțul pe Marea Neagră, este foarte important, iar acest tip de incidente sunt convins că vor fi tratate de autoritățile române în condiții profesioniste și fără dificultăți.



Deci aș spune ca lumea să stea liniștită, România e o țară sigură și Marea Neagră, cel puțin în zona limitrofă NATO e o zonă liberă”, a spus Mircea Geoană, potrivit Euronews.





Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri