Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a declarat că că ”Ucraina trebuie să fie sprijinită pentru a câștiga acest război, nu doar pentru a-și limita pierderile în acest război”.
- Președintele Joe Biden spune că obiectivul acum este ca Rusia să fie atât de slăbită, încât să nu mai poată fi niciodată capabilă să pornească un război ca cel pe care l-a început în Ucraina. Ce credeți despre acest obiectiv?
- Am observat faptul că președintele Biden a cerut Congresului american un pachet financiar extrem de masiv, de peste 33 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina militar, dar și financiar, dar și pentru reconstrucție. Până în acest moment țările din NATO și partenerii noștri au investit 8 miliarde de dolari. Ceea ce vrem să spunem este că noi vom continua să susținem Ucraina în lupta dreaptă pe care o au și cred că ucranienii au tot dreptul și cred că și-au câștigat dreptul prin luptă, prin eroism, prin sacrificiu să fie susținuți pentru a câștiga acest război.
Nu pot spune cât de slăbită va ieși Federația Rusă, dar pot să spun că din punct de vedere forță economică, reputație internațională și credibilitate cred că în cartea de istorie a Rusiei, peste ani și ani, când vor scăpa de acest tip de propagandă, decizia de a începe războiul cu Ucraina va fi - în toată istoria Rusiei probabil - considerat una din cele mai masive erori de calcul strategic din istoria recentă a Federației Ruse.
Ucraina poate câștiga războiul cu sprijin NATO
- Secretarul general Stoltenberg spune că aliații se pregătesc să ofere sprijin Ucrainei pe o perioadă lungă de timp și să o ajute să treacă de la echipamentele sovietice la arme moderne, la standarde NATO. Ce înseamnă asta?
- Noi am pregătit armata ucraineană din 2014, după ocuparea ilegală a Crimeei, când Ucraina și-a trecut în Constituție dorința de adera la NATO și la Uniunea Europeană și am pregătit armata ucranineană și iată că am făcut-o foarte bine.
Nu vreau sub nicio formă să spun că eroismul și bravura armatei ucrainiene reprezintă altceva decât un factor de succes excepțional, dar sprijinul nostru în a transforma armata ucraniană într-o armată de tip NATO în fața unei armate de tip postsovietic - Rusia are astăzi o armată de tip postsovietic, Ucraina ar o armată de tip NATO și este într-un fel firesc, în această etapă decisivă a războiului început de Rusia împotriva Ucrainei, să ajutăm Ucraina să aibă elemente de superioritate, inclusiv de natură echipamente militare, iar echipamentele occidentale pe care noi vrem să le furnizăm să le aducă acest avantaj care să permită Ucrainei să câștige acest război.
Aceasta este de fapt politica pe care o adoptăm: ne ocupăm și de pregătirea, de antrenarea ucrainenilor pentru a lucra cu astfel de echipamente noi - ei evident erau obișnuiți cu echipamente de natură sovietică, din era sovietică și postsovietică - deci vom asigura echipamente moderne, occidentale, astfel încât Ucraina va avea ca doctrină militară, ca mod de comandă și control, ca filosofie de organizare a armatei - care deja este de tip NATO - și echipamente de tip NATO făcând o armată și mai performantă, capabilă să câștige, și cred că înțelegem cu toții în lumea liberă, inclusiv în România, că Ucraina trebuie să fie sprijinită pentru a câștiga acest război, nu doar pentru a-și limita pierderile în acest război, a declarat Mircea Geoană, conform digi24.ro.


















