Mircea Geoană, răzbunat de CNA pentru „campania de denigrare”. Două televiziuni au fost amendate pentru că au nu au înțeles conceptul de imparțialitate

Autor: Luciana Polite

Publicat: 30-08-2024 08:57

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Până în acest moment, Mircea Geoană nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, în mod oficial, că va candida la alegerile prezidențiale din anul 2024. Pe de altă parte, a transmis public că va face un anunț în acest sens abia după ce va pleca de la NATO. Între timp, două televiziuni din România au fost amendate pentru că au difuzat emisiuni care ar fi avut scopul de a-l denigra, din calitatea de politician.

Legea din România reglementează audiovizualul și nu permite abateri. O întreagă echipă de angajați de la Comisia Națională a Audiovizualului se ocupă de verificarea televiziunilor din țară, pentru a vedea dacă sunt nereguli. Nu doar limbajul licențios, reclama peste limite, publicitatea care trebuie difuzată mai târziu sunt luate în vizor, ci și jocurile politice.

Partidele sunt în plină campanie politică pentru alegerile prezidențiale, care vor avea loc pe data de 24 noiembrie turul 1, respectiv 8 decembrie pentru turul 2. Nu este un secret că politicienii au obiceiul de a se promova la diferite posturi și de a oferi sume pentru promovare. Practica este acceptată de lege, dar nu și denigrarea opoziției.

mircea geoană nato

Chiar dacă nu se știe exact că Mircea Geoană va candida, CNA a socotit că România TV merită o amendă de 10.000 de lei și că Realitatea Plus are de plată o sancțiune de 5.000 de lei. În ultimele luni, cele două posturi au dus o „campanie de denigrare” la adresa lui.

CITEȘTE ȘI: Cât a plagiat Mircea Geoană din teza de doctorat. ASE a transmis numărul exact de pagini pe care și le-a însușit șeful NATO

Titlurile amendate de CNA care îl vizează direct pe Mircea Geoană. Motivul pentru care România TV și Realitatea Plus au luat amendă

La emisiunile „România de Poveste” din 21.04.2024, „Punctul Culminant”, ediţiile din 13, 24, 26.06.2024, „Ştirile România TV” din 01 şi 26.06.2024, „România Te Vede” din 29.06.2024 „România în 60 de minute” din 13 şi 16.07.2024, politicianul a fost atacat direct. Iată câteva titluri, în acest sens:

  • „Urmează: Mircea Geoană, liste electorale pe bani şi sex”,

  • „Filmările cu Mircea Geoană băut la volan, delir total”;

  • „Cei şapte miliardari care l-au cumpărat pe Geoană”;

  • Cartelul miliardarilor din spatele lui Geoană, combinaţiile milionarilor să preia resursele României”;

  • „Filmări cu Nicolae Ciucă şi combinatorul politicii, Geoană şi Mihaela, dragostea lui, în barca miliardarului”;

  • „Urmează bomba politică a serii: filmări cu Geoană şi penalul circar”;

  • „300.000 de euro de la penalul circar pentru Mircea Geoană”

La Realitatea TV, numele său a apărut la emisiunile: „Lupta pentru România” din 13.06.2024, „Prime Time News” din 13.06.2024 şi „100%” din 08.07.2024. Redăm câteva titluri:

  • „Mircea Geoană, întâlnire de taină cu milionarii lui Coldea”;

  • „Mircea Geoană, susţinut de milionarii de la Monaco”;

  • „Fără partid, Geoană pregăteşte o campanie de milioane de euro”;

  • „Omul numărul doi în NATO sună adunarea milionarilor lui Coldea”, potrivit Pagina de Media.

CITEȘTE ȘI: Mircea Geoană, cum nu a mai fost văzut până acum. Secretarul adjunct al NATO a ajuns în fieful influencerilor

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri