Alibaba Group a început să facă investiții tot mai mari pentru a-și crește vânzările la nivel mondial. Divizia internațională a grupului Alibaba, care include și AliExpress, are cel mai puternic ritm de creștere din cadrul grupului. În primul trimestru al acestui an, a înregistrat o majorare a veniturilor de 45% în ritm anual. Platforma de comerț online este prezentă în peste 100 de piețe din întreaga lume.
Noua strategie prin care AliExpress speră să dea lovitura de grație rivalilor
Pentru a deveni un concurent redutabil pentru Temu, AliExpres a semnat un contract cu fostul mare fotbalist David Beckham, care va fi ambasador de brand. Astfel, o campanie de publicitate, în care rolul principal îl va avea David Beckham, va rula în cadrul EURO 2024. În cadrul reclamei, consumatorii vor fi încurajați să „înscrie mai multe goluri cu AliExpress”.
Decizia celor de la AliExpress de a se baza pe imaginea fostului mare fotbalist David Beckham vine după succesul înregistrat de rivalii de la Temu care au difuzat mai multe reclame cu prilejul finalei Super Bowl din acest an.
Potrivit firmei de analiză Apptopia, descărcările aplicației Temu au crescut cu 34% în ziua finalei Super Bowl, comparativ cu ziua precedentă.
„Pasionații de fotbal, în Europa și America Latină, au un profil demografic cu cel al fanilor de fotbal american din America de Nord. Ei includ în general foarte mulți consumatori sensibili la preț și la impactul inflației”, a explicat Humphrey Ho, manager la agenția de marketing digital Hylink Digital.
(VEZI ȘI: Profilerii FBI investighează o dispariție misterioasă. Serviciile secrete americane s-au activat pentru rezolvarea cazului)
Concurența cu Temu este aprigă
În ciuda faptului că Alibaba Group vrea să crească vânzările pe piețele externe, până acum s-a luptat din greu să recupereze terenul pe care l-a cedat pe multe piețe în fața rivalului Temu.
„Alibaba a irosit mai mulți ani cu discuții cu privire la cât de dificil sau de scump ar fi să concureze cu Amazon în SUA iar Temu a mers înainte și a făcut asta”, a declarat Jianggan Li, fondator și director general la firma de consultanță Momentum Works.
Pentru a concura mai bine cu rivalii de pe piață, Alibaba folosește acum avantajele sale competitive, oferind o fereastră de livrare de cinci zile pentru o selecție de produse pe 11 piețe, grație investițiilor sale în spații de logistică din întreaga lume.
(NU RATA: Pericol pentru românii care cumpără de pe Temu și Shein. O clientă a dezvăluit care sunt problemele pe care le pot cauza cele două platforme)













