Misteriosul tânăr care deține mezelurile Cris-Tim. A ajuns să controleze un adevărat imperiu care valorează sute de milioane de euro în 2025

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 10-03-2025 13:48

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Este patronul unuia dintre cele mai cunoscute branduri din România, dar a rămas foarte discret. A moștenit imperiul de la tatăl său şi duce tradiţia mai departe.

Învârte milioane de euro pe degete în compania fondată de familia sa.

Citiţi şi: Cruciada lui Cristian Popescu Piedone înfundă multe firme din România. Partenerii marilor retaileri care oferă produse perisabile sunt cele mai afectate

Radu Timiş Junior, CEO, Cris-Tim

Radu Timiş Junior este patronul silenţios al brandului Cris-Tim, de mai bine de 4 ani. Implicarea sa în activitatea companiei fondate de tatăl său, Radu Timiş, a început în urmă cu mai mult de opt ani, după absolvirea cursurilor ASE Bucureşti.

Iniţial, a ocupat funcţia de business development manager, iar ulterior, de comercial director, până să preia conducerea grupului, conform businessmagazin.ro.

Ce produse comercializează Cris-Tim

Firma românească produce mai multe produse aimentare: de la mezeluri, lactate şi până la turism şi vin.

Cel mai important segment pentru grup îl reprezintă producţia de mezeluri, care realizează cea mai mare parte din cifra de afaceri, fiind urmată de ready-meal-uri şi lactate.

Citiţi şi: Ministrul Finanțelor încearcă să transmită o veste bună, dar şi el o spune cu jumătate de gură. Ce se întâmplă cu preţurile de la magazine

Patronul de la Arabesque, la fel de tăcut

Arabesque este deținută de omul de afaceri Cezar Rapotan, care mai are investiții în sectorul industrial și energetic, prin companii precum FierCTC Sibel și Chorus Marketing and Distribution.

De-a lungul anilor, compania și-a diversificat activitatea, transformând fostele magazine Mr. Bricolage în MatHaus, o marcă sub care sunt comercializate materiale de construcții, produse de bricolaj și soluții pentru amenajarea locuinței și grădinii.

Seism provocat de șeful eMag

Grupul Prosus, acționarul majoritar al eMAG, a anunțat o achiziție de proporții: cumpără Just Eat Takeaway pentru 4,1 miliarde de euro.

Decizia vine într-un moment delicat pentru Just Eat Takeaway, care a crescut spectaculos în pandemie, dar a avut probleme mari după ridicarea restricțiilor.

Pentru Prosus, acesta e cel mai mare pariu de când Fabricio Bloisi a preluat conducerea. Noul CEO are obiective ambițioase: vrea să dubleze valoarea de piață a grupului și să îl ducă la un alt nivel.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri