Loteria Română a anunțat printr-un comunicat că nici joi și nici duminică, nu vor avea loc extragerile loto. În schimb, Loteria Română organizează sâmbătă, 4 mai 2024, Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc două trageri: o tragere principală și o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I, la Loto 6/49 cu 200.000 de lei, la Joker cu 100.000 de lei și la Loto 5/40 cu 50.000 de lei.
Compania mai anunță că există un report cumulat la Noroc de peste 1,88 milioane de euro. La tragerile loto de duminică, 28 aprilie, Loteria Română a acordat peste 19.700 de câștiguri în valoare totală de peste 5,47 milioane de lei. La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 9,35 milioane de lei (peste 1,88 milioane de euro). De asemenea, la Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 2,85 milioane de lei (peste 574.200 de euro), iar la categoria a III-a reportul este de peste 53.300 de lei (peste 10.700 de euro).
Citește și: Câștigătorul la Loto 6/49 s-a îmbogățit peste noapte. Premiul uriaș care s-a obținut la ultima tragere
La Noroc Plus se înregistrează la categoria I un report in valoare de peste 229.500 de lei (peste 46.100 de euro). La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 305.000 de lei (peste 61.200 de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 60.100 de lei (peste 12.000 de euro). Super Noroc înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 37.900 de lei.
A fost câștigat premiul la Loto 6/49 la categoria I în valoare de peste 725.000 de euro
La tragerea Loto 6/49 de duminică, 28.04.2024, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 3.610.326,64 lei (peste 725.000 de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenția 72-054 din București, sectorul 2 și a fost completat cu o varianta simplă la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, prețul biletului fiind de 10,50 lei.
Acesta este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 11.04.2024 și a fost în valoare de 9.646.132,64 lei. La tragerea Joker, s-a câștigat premiul de categoria a II-a în valoare de 434.312,40 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Jimbolia, județul Timiș.
Vezi și: Câștigătorul la loto a devenit miliardar peste noapte! Marele premiu la faimosul jackpot Powerball a fost de 1,3 miliarde de dolari


















