Cafeaua, băutura după care majoritatea românilor se dau în vânt, ar putea deveni un produs de lux. Prețul a ajuns la maximul ultimei jumătăți de secol, pe fondul crizei climatice, care a afectat dramatic cel mai mare producător mondial, Brazilia.
Recoltele boabelor de cafea sunt tot mai mici din cauza încălzirii vremii, a fenomenelor meteo extreme, dar și a dăunătorilor tot mai rezistenți la tratamente.
Brazilia suportă efectele secetei de proporții din acest an
Preţul cafelei a urcat, la finalul lunii noiembrie, la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, impulsionat de diminuarea livrărilor. Scumpirea survine în condiţiile în care Brazilia, cel mai mare producător mondial, nu şi-a revenit încă de pe urma secetei din acest an, informează Reuters.

Pe de altă parte, dealerii susțin că unii fermieri brazilieni au amânat să livreze boabele recoltate în acest an, sperând că vor obţine preţuri şi mai mari. Astfel se creează probleme de aprovizionare pe termen scurt, cu pierderi financiare pentru traderii care se aşteptau să le fie livrată cafeaua.
În jurul orei 12.35 GMT, la bursa ICE cotaţiile futures la cafea arabica erau în creştere cu 0,7% până la 3,2530 dolari livra (453,5 grame), după ce anterior a urcat până la 3,3545 dolari livra, cel mai ridicat nivel înregistrat după 1977. Anul trecut, prețul unei tone de cafea era de 3.000 de dolari. În prezent, aproape că s-a dublat.
Prețul cafelei Arabica a crescut cu aproape 75%
De la începutul anului şi până în acest moment, preţul cafelei Arabica a crescut cu aproape 75%, fiind una din materiile prime cu cele mai bune performanţe, alături de cacao, în cazul căreia care preţurile s-au dublat.
„Trendul de preţ este acum foarte similar cu cel înregistrat la cacao la începutul anului. Motivele sunt şi ele comparabile”, observă analiştii de la Commerzbank.
„La cacao, motivul a fost recoltele slabe din primele două cele mai importante ţări producătoare, Coasta de Fildeş şi Ghana. În cazul cafelei arabica, sunt îngrijorările cu privire la o recoltă slabă în Brazilia, cel mai important producător, în anul următor din cauza secetei”, mai adaugă analiştii.
Tot în acest interval, începutul lunii decembrie, preţul cafelei robusta, varianta mai ieftină utilizată la prepararea cafelei instant, a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 47 de ani. La bursa ICE, cotaţiile futures la cafea robusta au atins un vârf de 5.694 de dolari tona, după care au mai scăzut până la 5.503 dolari tona.
CITEȘTE ȘI: Cea mai scumpă cafea din lume. De ce plăteşti aproape 100 de dolari pe o singură ceaşcă



















