După mai bine de 15 ani în țara noastră, americanii de la Franklin Templeton au anunțat că pleacă de la Fondul proprietatea. Acum, când Bursa de Valori București trece printr-o perioadă destul de dificilă, cauzată de alegerile prezidențiale. Compania a decis, în acest context, să nu-și mai asume alte riscuri și să renunțe la țara noastă. Este un moment care va rămâne în istoria BVB.
La începutul acestui an, acțiunile de la Fondul Proprietatea și-au micșorat prețul cu 41%, ajungând la 1,1 miliarde de dolari, cu active de 2,1 miliarde de lei, în fondul de active. Franklin Templeton era parte din acest fond încă din anul 2009. Zilele acestea, a anunțat că nu va mai participa la noul concurs pentru numirea unui administrator. În prezent, compania are un randament total de 983% pentru acționari și 1,5 miliarde de dolari investiți în lichidarea Hidroelectrica.
„Franklin Templeton este deosebit de mândru de succesele obținute de Fondul Proprietatea sub administrarea noastră şi de rolul esenţial pe care l-a avut în dezvoltarea pieţei de capital din România. Expertiza, dedicarea şi reziliența echipei noastre din Bucureşti au fost cruciale în deblocarea unei valori semnificative pentru toate părţile implicate. Deşi nu vom participa la actualul proces de selecţie, rămânem angajaţi în continuarea succesului Fondului şi explorarea oportunităţilor de dezvoltare ulterioară a pieţei de capital din România", spune Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton România şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, conform Mediafax.
Bursa de Valori București ar trece prin cea mai dificilă perioadă, de la deschidere până în prezent
Analiștii financiari se tem de fenomenul care a acaparat Bursa de Valori București și sunt de părere că este cel mai dificil moment de până acum. Nici în vremea crizei nu am asistat la o asemenea situație ca acum, după întreg scandalul cu alegerile prezidențiale. Mulți investitori acționează pe fond emoțional, nu rațional, în astfel de vremuri dominate de incertitudine.

„După rezultatul din primul tur al alegerilor piaţa a reacţionat imediat. Incertitudinea nu îi ajută pe investitori. Cred că Bursa de la redeschiderea din 1995 nu a mai fost pusă în faţa unui pericol atât de mare pentru că şocuri au mai fost, într-adevăr, şi cu criza din 2008 şi cu pandemia, dar acum să fii în faţa unei schimbări totale de paradigmă a României este un lucru care creşte riscul foarte mult. Şi de aceea investitorii reacţionează poate şi emoţional, dar mulţi sunt care vor să marcheze profitul şi să-l dea deoparte ca să aştepte un deznodământ", transmite Oroian, broker la Goldring.


















