Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, tună și fulgeră la adresa liderilor PSD și ALDE, după ce prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a amenințat România cu activarea articolului 7 din Tratatul UE.
"Dragnea&Tăriceanu, PSD&ALDE trădează țara și românii pentru ca ei să nu ajungă la închisoare! Românii vor în Europa, dar grupul infracțional al lui Dragnea&Tăriceanu vrea să ne scoată din Europa, scrie știripesurse.ro.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a informat în scris Guvernul și Parlamentul că poate fi declanșat articolul 7 din Tratatul UE.
Comisia afirmă că modificările la Codurile penale aduc ”o impunitate de facto pentru infracțiuni, inclusiv infracțiuni de corupție”, înțelegând foarte bine jocul pervers al acestei coaliții care lucrează numai pentru scăparea infractorilor. Comisia atrage atenția și asupra presiunilor puse pe DNA și Înalta Curte de Casație și Justiție, care trebuie să înceteze.
Activarea articolul 7 înseamnă suspendarea dreptului de vot al României ca stat membru UE și imposibilitatea apărării intereselor țării. Și asta din cauza politicienilor din grupul infracțional al lui Dragnea&Tăriceanu care au furat și mințit și care nu ezită să arunce România în haos și dictatură pentru a nu ajunge ei la închisoare.
Cel mai mare pericol la adresa României, în acest moment, este majoritatea PSD&ALDE, controlată de Dragnea", scrie Monica Macovei pe Facebook.
Citește și:
Adevăratul motiv! De ce ar fi fost, de fapt, arestat Radu Mazăre în Madagascar
Lovitură pentru companiile de telefonie mobilă! Orange, Vodafone, Telekom și Digi riscă amenzi uriașe
Monica Macovei la tunuri! Dragnea și Tăriceanu nimiciți de fostul ministru al Justiției
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV
Articole Similare

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



