În perioada comunistă, în plin avânt al socialismului, fabricile și uzinele se întreceau în realizări care să îl facă mândru pe conducătorul suprem Nicolae Ceaușescu. Astfel, România a ajuns să fabrice unul dintre cele mai mari camioane din lume, marcând performanțe excepționale pentru acea vreme. Supervehiculul putea să care 120 de tone odată și avea dimensiuni fabuloase.
Supercamionul DAC 120 DE a fost realizat între anii 1988 și 1990 la Întreprinderea de Autocamioane Brașov (sau Steagul Roșu), având o capacitate de 120 de tone.
O bijuterie a industriei comuniste
De notat că supercamionul românesc a fost fabricat într-o ediție limitată de numai 20 bucăți, dintre care 5 au fost vândute în Australia, restul având destinația unor exploatări miniere cheie din România.
O echipă de specialiști români s-a aflat permanent în Australia cu misiunea de a se ocupa de întreținerea performantelor camioane. 3 funcționau permanent, iar două erau în revizie pentru a putea înlocui utilajul care se defecta.
În România, 8 piese au ajuns la mina de cupru Roșia Poieni din Munții Apuseni, iar alte 3 au fost trimise de autorități la mina de calcar de la Mahmudia (județul Tulcea), iar alte două la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Una a ajuns la mina de banatită din Moldova Nouă, iar alt camion la mina de sulf din Călimani. În țară, camioanele au funcționat ani buni inclusiv după 1989, fiind scoase din uz doar în momentul în care întreținerea acestora devenea prea costisitoare și nu se mai găseau piese de schimb.
La acea epocă, se susținea că era o copie după faimosul model american Lectra Haul, adaptat și reconfigurat în stil românesc. Era gândit ca o autobasculantă de carieră.
De unde provenea numele DAC 120, monstrul fabricat la Steagul Roșu
Numele său avea legătură cu brandul de camioane al constructorului brașovean Steagul Roșu (redenumit Roman Brașov în 1990). Cifra 120 desemna încărcătura maximă a basculantei exprimată în tone, iar DE indica natura sistemului de propulsie: diesel-electric.
Avea o greutate fără încărcătură impresionantă de 90 de tone, o lungime de 10 metri, înălțime de 5,4 metri (aproximativ două etaje de bloc). Diametrul roților era și el de dimensiuni gigantice, de 3,2 metri. Propulsia însemna două motoare electrice a câte 520 de cai putere, fiecare alimentat de un generator diesel fabricat la Electroputere Craiova. Atingea o viteză maximă era de 70 km/h în regim de gol, respectiv 55 km/h cu încărcătură. În plus, dispunea de servodirecție, servofrână hidraulică și aer condiționat.
Super-vehiculul costa o avere pentru acea perioadă - 300.000 de dolari
Cele două rezervoare de motorină aveau o capacitate totală de 3.200 de litri, putând rula neîntrerupt o săptămână. Pneurile fără camere erau realizate de Michelin și costau 10.000 de dolari bucata. Trebuiau să asigure minim doi ani de rulaj în condiții de carieră și utilizare intensivă. Umflatul unei singure roți dura o jumătate de oră, cu o instalație de debit mare, presiunea aerului din interiorul pneului fiind de aproape 10 atmosfere.
Prețul acestei supermașini era de circa 300.000 de dolari, în timp ce alte mașini din aceeași categorie fabricate în Europa occidentală și SUA costau aproape 1.000.000 de dolari, potrivit adevarul.ro. Din nefericire, perla industriei mecanice românești era vândut mereu în pierdere, iar în final acest deficit i-a grăbit sfârșitul.
CITEȘTE ȘI: Simbolul Brașovului își schimbă numele. Gigantul american care l-a luat în franciză are planuri mari
