Poliția Română se modernizează. Patru elicoptere pentru supravegherea traficului rutier şi cu 300 de noi autospeciale vor intra în dotarea oamenilor legii.
MAI a organizat sâmbătă, un eveniment de prezentare a tehnici şi echipamentelor achiziţionate în cadrul proiectelor „HeliPol – Acţiune integrată pentru creşterea siguranţei traficului rutier” şi „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie”.
Proiectul HeliPol a inclus achiziţia a patru elicoptere, dintre care trei cu o autonomie de zbor de minimum 120 de minute, iar unul cu autonomie de minimum 240 de minute.
Acestea vor permite o acoperire vastă şi eficientă a teritoriului. În plus, proiectul a prevăzut achiziţionarea de sisteme electronice mobile de detectare a substanţelor stupefiante în salivă, unităţi de mobilitate terestre, o soluţie de comunicaţii prin satelit, dar şi etilometre, kituri de semnalizare şi de cercetare la faţa locului.
În cadrul proiectului Mixtmobil, au fost achiziţionate sisteme electronice mobile de depistare a substanţelor stupefiante în salivă, 300 de autospeciale de poliţie, aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor, dispozitive mobile şi imprimante mobile.
Prezent la eveniment, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis că în materie de dotări cu mijloace logistice, cu elicoptere mai direct spus, Ministerul Afacerilor Interne este poate cel mai puternic minister din regiune, scrie news.ro
Moș Crăciun a fost darnic cu Poliția Română! Patru elicoptere pentru supravegherea traficului rutier şi cu 300 de noi autospeciale vor intra în dotarea oamenilor legii
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



