Moș Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, rămâne una dintre tradițiile cele mai îndrăgite din România. Este momentul care anunță, simbolic, începutul sărbătorilor de iarnă. Casele intră într-un ritm cald, pregătit pentru finalul de an, iar copiii numără nerăbdători orele până la venirea Moșului.
Obiceiul ghetelor curate lăsate la ușă este mai vechi decât mulți își imaginează. Este un ritual transmis în familie, care îmbină disciplina, bucuria darurilor și memoria legendarului Sfânt Nicolae, protector al copiilor, al marinarilor și al celor aflați în nevoie.
De unde vine tradiția ghetelor
În comunitățile din Europa Centrală și de Est, Moș Nicolae nu aducea inițial cadouri mari, ci mici semne de atenție: fructe, nuci, covrigi, turte dulci sau câteva monede. Ghetelor li s-a atribuit un rol simbolic: reprezentau pașii copilului în anul care a trecut. A avea ghetele curate însemna că ai fost harnic și disciplinat.
În România, tradiția a fost influențată atât de cultura occidentală, cât și de cea bizantină. În zonele rurale, copiii primeau încălțări noi, șosete groase sau dulciuri tradiționale, iar în orașe apare, treptat, simbolul bastonașului lăsat copiilor neascultători — o metaforă folosită pentru a-i încuraja pe cei mici să fie mai atenți la comportamentul lor.
Moșul românesc, între legendă și realitate
Imaginea Moșului este inspirată direct din viața Sfântului Nicolae, episcop în Mira, actuala Turcie, cunoscut pentru generozitatea sa. În folclorul românesc, el devine un bătrân blând, înțelept, aproape ascuns privirilor. Spre deosebire de Moș Crăciun, Moș Nicolae nu este reprezentat vizual cu aceeași abundență. Tradiția spune că nu este niciodată văzut când aduce darurile.
În unele regiuni, mai ales în Transilvania, Moș Nicolae este însoțit de personaje menite să întărească mesajele morale ale sărbătorii. În Ardeal exista figura lui „Crăciunel” sau „Knecht Ruprecht”, adaptată din cultura germană, simbolizând pedepsele simbolice pentru copiii neascultători.
Tradiții regionale care încă se păstrează
România păstrează un mozaic de obiceiuri locale:
– În Banat, copiii lasă ghetuțele în ferestre și cântă colinde specifice numai de Sfântul Nicolae.
– În Moldova, erau oferite odinioară fructe uscate și covrigi în formă de potcoavă.
– În Ardeal, Moș Nicolae aducea și obiecte practice: mănuși, căciuli sau caiete.
– În Oltenia, bătrânii spuneau povești despre minuni atribuite Moșului, menite să întărească ideea generozității și a binelui făcut în taină.
Chiar dacă darurile moderne s-au schimbat, structura tradiției a rămas aceeași: un gest de grijă, făcut în liniște, în noaptea de 5 spre 6 decembrie.
De ce rezistă tradiția
Pentru psihologi și sociologi, Moș Nicolae este un ritual de apartenență culturală. E prima sărbătoare a sezonului, cea care unește generații și redeschide memoria copilăriei. În plus, este o tradiție simplă, necomercială în esență: câteva ghetuțe pregătite și o surpriză discretă.
Moș Nicolae rămâne astfel una dintre puținele sărbători care păstrează echilibrul dintre sacru, folclor și familie.
