Federația Rusă a acuzat sâmbătă armata ucraineană că a lovit intenționat un spital, fiind uciși 14 oameni și alţi 24 răniți. Armata rusă spune că medicii din spital furnizau "de mai multe luni asistenţă medicală populaţiei civile, precum şi militarilor.
Sâmbătă dimineaţa, "forţele armate ucrainene au lovit intenţionat clădirea unui spital local, cu lansatoare de rachete Himars", în localitatea Novoaidar, în regiunea Lugansk, a afirmat armata rusă într-un comunicat.
Atacul "s-a soldat cu 14 morţi şi 24 de răniţi printre pacienţi şi personal medical", precizează comunicatul.
Medicii din spital furnizau "de mai multe luni asistenţă medicală populaţiei civile, precum şi militarilor", potrivit aceleiaşi surse.
"Un bombardament intenţionat împotriva unui spital civil cunoscut constituie fără îndoială o gravă crimă a regimului de la Kiev", mai subliniază comunicatul.
Rusia a declanşat acum aproape un an o invazie pe scară largă în Ucraina, în ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială", calificată de Kiev şi Occident drept o agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, transmite AGERPRES
Moscova aduce noi acuzații Ucrainei: Forţele armate ucrainene au lovit intenţionat clădirea unui spital local, cu lansatoare de rachete Himars
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



