Motiv aberant! De ce s-a amânat din nou termenul pentru inaugurarea Magistralei 5

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 28-11-2016 09:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În anul 2011 începeau lucrările pentru Magistrala 5, tronsonul Eroilor - Drumul Taberei, iar oficialii guvernamentali anunțau în trei ani aceasta va fi inaugurată. Iată că au trecut 5 ani și lucrările par a fi departe de a se fi încheiat.


De curând, reprezentanții Ministerului Transporturilor au avansat un nou termen: la sfârșitul anului 2017 Magistrala 5 va fi deschisă. Ultimul motiv invocat de aceștia este de-a dreptul halucinant. O conductă a RADET stă în calea efectuării lucărilor.


„Cea mai mare lucrare de infrastructură din Capitală a fost întârziată din mai multe motive. Constructorii s-au împotmolit într-un canal RADET. Sperăm că nu va întârzia această lucrare până în primăvară din cauza unui robinet care trebuie închis 24 de ore. Mai sunt foarte multe lucrări de executat, echiparea staţiilor plus licitaţia pentru trenuri care trebuie reluată”, au dezvăluit specialiști din domeniu pentru capital.ro.


Paradoxal, Metrorex precizează că proiectul de structură este terminat în proporție de 85%, pe când în toamna anului trecut, acesta era 70% finalizat.


Vezi și Atenție! Ce se întâmplă dacă mâncați banane cu pete maronii sau coaja neagră

Cine sunt cu adevărat oamenii lui Soros?


Cum funcționa „sexul pe bani” – detalii incendiare


 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri