Motive de îngrijorare în România? Președintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI: S-au luat măsuri de precauție în dimineața declanşării conflictului dintre Israel şi Hamas

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 08-11-2023 21:15

Actualizat: 08-11-2023 20:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

SRI a luat chiar din dimineaţa zilei de 7 octombrie, momentul declanşării conflictului dintre Israel şi Hamas, măsuri de precauţie, fiind întărită paza pe aeroporturi, în special pe Henri Coandă, dar şi în jurul sinagogilor, a Ambasadei Israelului şi în zonele cu mulţi palestinieni, a transmis președintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Ioan Chirteş.


 


 


 


”SRI a luat chiar din dimineaţa zilei de 7 ocotmbrie măsuri de precauţie, în sensul în care a fost întărită paza pe aeroporturi, în special pe Henri Coandă, a fost întărită paza în jurul sinagogilor, a Ambasadei Israelului şi binenţeles că sunt luaţi sub observaţie şi acolo unde sunt mulţi palestinieni, studenţi sau comunităţi de palestinieni”, a declarat în emisiunea România Politică preşedintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Ioan Chirteş.

El a precizat că există o colaborare bune a SRI cu SIE, în gestionarea acestei crize regionale. ”Nu există astăzi premisele apariţiei unor riscuri de ameninţare teroristă pe teritoriul României”, a completat el.

Senatorul PNL a arătat că ”în România avem mii se palestinieni, undeva la 8.000, care se află la şcolă, în special studenţi”.


”În aproape toate centrele universitare sunt palestinieni, Cea mai mare îngrijorare, şi nu numai a serviciilor române ci a toturor serviciilor secrete este faptul că un anumit student care este trimis la studii într-un stat, poate primi o veste de la rudele din Gaza că familia lui a murit într-un bombardament. Acea persoană, chiar dacă nu are antecedente de a deveni terorist, se poate radicaliza brusc şi sunt lucruri pe care nu le putem previziona”, a arătat Ioan Chirteş, precizând că ”aici trebuie întreaga societate să reacţioneze”.

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI a menţionat că în Anglia, pe mijloacele de transport în comun există în permanenţă o solicitare ca atunci când se observă un suspect să sune la un anumit număr de telefon, scrie news.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri