Principalul dușman al liderului de la Kremlin, opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, face apel la susținători, ca toți să se pronunţe împotriva războiului, a preşedintelui rus Vladimir Putin şi a Rusiei Unite.
'Felicitaţi-mă! Am mai urcat o treaptă pe scara infractorilor din închisoare', a scris el pe canalul său Telegram, anunţând că a fost transferat 'într-o celulă strâmtă' de o singură persoană, pentru deţinuţii acuzaţi de abateri de la regulamentul penitenciar.
'Condamnat Navalnîi, sunteţi un infractor impertinent. Condiţiile de izolare riguroasă în grup nu sunt suficiente pentru reeducarea dumneavoastră. Consiliul de educatori recomandă transferul tău într-o PKT', scrie Navalnîi pe un ton ironic, referindu-se la o celulă solitară de maximă securitate.
Aici, potrivit lui, nu poate dispune decât de două cărţi şi este privat de la dreptul la vizite prelungite din partea apropiaţilor săi.
Navalnîi acuză Kremlinul că a ordonat încarcerarea sa în condiţii mai stricte chiar în momentul în care urma să fie vizitat de soţia, de una dintre fiicele sale şi de părinţii săi.
'Cu patru zile înainte de vizită, m-au anunţat că sunt transferat (...). Iar pentru acest tip de celulă, vizite prelungite nu există', mărturiseşte Navalnîi, care spune că nu şi-a văzut soţia, copiii şi părinţii de mai multe luni.
Vizitele de durată mai lungă permit deţinuţilor din coloniile penitenciare să petreacă până la trei zile alături de rudele lor pe teritoriul închisorii în care sunt încarceraţi.
'O fac ca să mă forţeze să tac. Deci, care este sarcina mea principală? Aşa este, să nu-mi fie frică şi să nu tac. Şi asta vă invit pe toţi să faceţi. În orice situaţie pronunţaţi-vă împotriva războiului, a (preşedintelui rus Vladimir) Putin şi a Rusiei Unite', a spus el, adresându-se susţinătorilor săi.
Aleksei Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021 la sosirea în Rusia din Germania, unde primise îngrijiri după ce fusese otrăvit cu agent neurotoxic de tip Noviciok, de care acuză Kremlinul.
În martie trecut, el a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu regim 'sever' pentru acuzaţii de 'escrocherie' pe care el le consideră fictive.
Curtea de casaţie din Moscova a respins recent un recurs al apărării lui Navalnîi, menţinând sentinţa de nouă ani de închisoare pentru fraudă la scară largă şi sfidare a instanţei.
Chiar din închisoare, Navalnîi continuă să denunţă regimul preşedintelui Vladimir Putin şi campania sa militară împotriva Ucrainei în mesaje ce sunt postate online de echipa sa.
În septembrie, Navalnîi a prezis o mare tragedie din cauza 'războiului criminal ' din Ucraina şi l-a acuzat pe Putin că vrea ca 'sute de mii de oameni să fie pătaţi cu sânge' pentru a se menţine la putere, după ce acesta ordonase mobilizarea 'parţială', transmiste AGERPRES
Motive de îngrijorare pentru Vladimir Putin! Opozantul rus Aleksei Navalnîi: În orice situație pronunțați-vă împotriva războiului, a lui Putin și a Rusiei Unite
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



