De ce tinerii din ziua de azi care termină facultatea își doresc să lucreze în multinaționale? Poate pentru că aici se vând cel mai bine iluziile într-un frumos ambalaj de marketing. Și eu mă aflu printre ei…
În fiecare dimineață, o senzație de “amăgire” mă încearcă. Și senzația asta o am de cum ies de la stația de metrou și văd câtă lume coboară. Am sentimentul că lucrăm în fabrici. Da, în aceleași fabrici la care lucrau și bunicii noștri. Numai că acum fabricile astea au o înfățișare mult mai frumoasă: portocalie, albastră ori verde, în funcție de culorile brandurilor. Norma a fost înlocuită de englezism-ul „target”, iar maistru de „team-leader”.
Multinaționalele îți oferă iluzia independenței, când de fapt, nicăieri nu ești mai înlănțuit în proceduri decât aici. Și ceea ce este cel mai trist este faptul că într-o multinațională, niciodată nu vei valora mai mult decât o resursă perisabilă. Și asta indiferent de funcția pe care o vei deține. Pentru că vin principiile: „nimeni nu este de neînlocuit” sau „performează, că alți zece ca tine așteaptă la coadă ca să îți ia locul”.
Așa cum se întâmplă peste tot în lumea asta, oamenii slabi sunt conduși de către oameni puternici. Sau nu este asta decât o formă de manipulare a societății? Eu nu cred că există oameni slabi și oameni puternici, oameni superiori și oameni inferiori. În urma unor erori ce țin de propriile alegeri, cred că noi alegem să devenim așa. Pentru că în fond, cu toții suntem egali.
Societatea de astăzi a creat niște cutii. Cutii cu niște etichete. Pe una scrie inginer, pe alta scrie doctor, pe alta profesor, pe alta arhitect, pe alta jurnalist și așa mai departe. De mici ni s-a spus că atunci când vom crește mari va trebui să ne alegem una dintre aceste cutii… și să intrăm în ea. Însă cei care le-au creat au uitat un singur lucru: că noi suntem mult mai numeroși decât cutiile create. Că fiecare dintre noi e unic. Și că nu avem cum să intrăm mai mulți în aceeași cutie. Hmmm… și uite că totuși intrăm. Iar apoi ne mai mirăm de ce unii dintre noi ne simțim deprimați, neîmpliniți ori frustrați. Simplu: pentru că suntem obligați să intrăm în niște tipare de cutii care nu au fost construite pentru noi.
Fragmentul de mai sus este scris de o tânără scriitoare de mare perspectivă, Cristina Zarioiu și este parte a primei sale cărți Indecizii, care este presărată cu lecții de viață din care putem învăța fiecare. Aici puteți citi PRIMA LECȚIE DE VIAȚĂ.
Cartea o puteți compăra de la Cărturești sau de pe Amazon sau de AICI.
