Peste 23.000 de pacienți din Craiova riscă să rămână fără acces facil la servicii medicale de bază, după ce 11 cabinete de medicină de familie din clădirea situată pe strada Horia nr. 5 ar urma să fie evacuate. Anunțul a fost făcut de deputatul USR Cezar Drăgoescu, fost consilier local în municipiu.
Potrivit parlamentarului, decizia aparține Primăriei Craiova, care dorește să folosească spațiul respectiv pentru a construi un centru destinat persoanelor cu adicții.
Dispoziție verbală fără notificare oficială
Deputatul Cezar Drăgoescu susține că medicii care își desfășoară activitatea în respectiva clădire au fost anunțați doar verbal că trebuie să elibereze spațiul până în luna septembrie, urmând să fie relocați într-un alt cartier, în zona Brazda lui Novac.
„Vă mutați până în septembrie, în Brazdă!”, ar fi fost mesajul transmis medicilor, fără existența unei notificări oficiale, potrivit declarațiilor parlamentarului USR.
Acesta critică modul în care s-a luat decizia și avertizează că relocarea bruscă și lipsa unui plan coerent ar putea afecta grav persoanele vârstnice, pacienții cronici, copiii și pacienții cu dizabilități, care ar urma să se deplaseze în zone greu accesibile.
Zona deservită: patru cartiere mari din Craiova
Cabinetele din strada Horia nr. 5 asigură asistență medicală pentru mii de pacienți din cartierele Rovine, Calea București, Sărari și Valea Roșie. Aproximativ 400 de pacienți trec zilnic pragul cabinetelor de pe strada Horia, conform estimărilor oferite de reprezentanții medicilor.
În total, peste 23.000 de persoane sunt înscrise pe listele celor 11 medici de familie, dintre care:
peste 8.000 sunt vârstnici,
aproximativ 15.000 sunt pacienți cronici, care necesită monitorizare constantă și tratamente periodice.
„Pentru unii, această mutare poate însemna imposibilitatea de a mai primi îngrijiri medicale. Nu poți face reformă în sănătate ignorând 23.000 de pacienți și tratând medicii cu dispreț”, a transmis deputatul Cezar Drăgoescu într-un comunicat de presă.
Deputatul USR: „Susțin centrul pentru adicții, dar nu în acest mod”
În declarația sa publică, Drăgoescu precizează că nu se opune construirii unui centru destinat persoanelor cu adicții, subliniind că o astfel de inițiativă este importantă. Totuși, consideră că modul în care este implementată decizia produce un dezechilibru grav, afectând o altă categorie vulnerabilă – pacienții care au nevoie de îngrijiri primare.
„Asta nu este reformă, este haos administrativ. Nimeni nu contestă necesitatea unui astfel de centru, dar nu poți proteja o categorie vulnerabilă distrugând accesul alteia la servicii esențiale”, se mai arată în comunicatul semnat de parlamentarul USR.
Solicitări oficiale către Primăria Craiova
În urma întâlnirii cu medicii afectați, Cezar Drăgoescu și Eduard Cîrceag, consilier local USR, au transmis o interpelare oficială către Primăria Craiova, în care cer:
Comunicarea în scris a deciziilor privind evacuarea cabinetelor, nu doar dispoziții verbale;
Oprirea imediată a procesului de evacuare;
Identificarea unor soluții reale pentru ca activitatea cabinetelor medicale să continue în aceeași zonă;
Organizarea unei discuții oficiale și transparente cu medicii de familie afectați, în vederea găsirii unor alternative viabile.




















