Controversatul Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a renăscu după ce a ieșit din închisoare. După o perioadă marcată de scandaluri , dosare penale și cveva ani petrecuți în detenție, fostul edil a luat viața de la zero într-o destinație exotică.
Departe de tumultul vieții politice și de mediatizare excesivă care i-au marcat cariera, Mazăre s-a retras într-un colț retras, de lume - Madagascar. Trăiește acolo alături de soția sa, Roxana, și fiul lor, Aris, într-un peisaj exotic în puternic contrasta față de trecutului său sulfuros.
Fostul edil a luat-o de la zero într-o insulă îndepărtată
După eliberarea din închisoare, fostul edil a ales să-și refacă viața într-un mod discret și cât mai apropiat de natură. Potrivit declarațiilor fiului său cel mare, Răducu Mazăre (foto), acesta a dorit să se reinventeze complet, preferând o viață departe de ispitele unei celebrități iluzorii.

„Da, vorbim constant, este în Madagascar, alături de frățiorul meu și soția sa. Are activități foarte aproape de natură, merge la pescuit, se dă cu kite-ul, face sport, face fel și fel de expediții. De când a plecat acum, nu (n.r. nu a fost să îl viziteze), dar înainte mergeam și urmează să merg”, a spus fiul lui Radu Mazăre în cadrul emisiunii Un Show Păcătos.
Juniorul țintește o carieră în afaceri
Fostul primar este celebru pentru stilul său de viață excentric, gusturile extravagante și petrecerile luxoase, care i-au creionat o imagine de „playboy politic”, scrie Click. În prezent, totul s-a schimbat, iar Mazăre pare să prefere o viață simplă, în mijlocul naturii, foarte domestică, alături de familia sa.
În țară, Răducu Mazăre este implicat intens în afaceri și plănuiește să își viziteze tatăl în viitorul apropiat, pe insula unde fostul edil a luat totul de zero. Momentan, nu este clar dacă fostul primar intenționează să revină în țară sau a ales definitiv retragerea în Madagascar. Cert este că viața sa politică pare să fi fost închisă definitiv.



















