Prim-vicepreședinte Partidului Național Liberal, europarlamentarul Rareș Bogdan, a vorbit despre succesul României obţinut la votul pentru intrarea în spaţiul Schengen.
”Au fost patru voturi împotriva din partea Olandei, din 25. Este rezoluţia cu cele mai puţine voturi contra României, este o premieră. Sunt şanse să avem în JAI-ul decisiv care are loc la Praga un vot pozitiv. Cele mai multe voturi au fost din PPE, al doilea din PES. Este un semnal politic extrem de important, România nu mai poate fi blocată, ar fi o umilinţă supremă şi o jignire la adresa românilor”, a declarat Rareș Bogdan, la România TV.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan afirmă că 85 la sută dintre membrii Parlamentului European s-au pronunţat pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, prin votul de marţi. ”Voturile olandezilor arată astfel: 15 pentru, 4 împotrivă, 6 abţineri. Un mesaj clar pentru premierul Mark Rutte”, adaugă el.













