Neașteptat! Când va putea adera România la zona euro

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 28-08-2017 20:42

Actualizat: 28-08-2017 19:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Țara noastră a avut în această perioadă cel mai puternic ritm de creștere economică din Uniunea Europeană. Se pare că datorită creșterii populației sărace, România ar putea face acest pas cât mai curând. Această afirmație a fost făcută chiar de ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.


"Aderarea la zona euro este o decizie politică pe care am adoptat-o în urmă cu mai mulţi ani. În prezent, îndeplinim deja criteriile formale astfel că am putea adera şi mâine la uniunea monetară. Însă ne temem că acest lucru va avea un impact negativ asupra veniturilor pensionarilor şi a celor mai săraci. Cred că vom adopta euro peste cinci ani, în 2022", a declarat Teodor Meleşcanu, potrivit
Agerpres.

Zona euro este compusă în prezent din 19 state membre. Ultima ţară care a aderat la zona euro este Lituania, care a făcut trecerea la moneda unică în 2015.


Vezi și 
Foarte interesant! Ce sume importante primește lunar Leonard Doroftei de la statul român, deși zice că moare de foame

Cu un avans de 5,5% în trimestrul al doilea, România are în prezent cea mai mare creştere economică din UE. Majoritatea statelor membre UE din afara uniunii monetare, inclusiv Danemarca, Suedia, Polonia şi Cehia, şi-au revenit mai rapid de pe urma crizei financiare globale din 2008 decât statele din zona euro. Cu toate acestea, România este în continuare una din cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană.

Luna trecută, premierul Mihai Tudose a afirmat şi el că aderarea României la zona euro este "un angajament" pe care ţara noastră l-a luat odată cu intrarea în Uniunea Europeană, precizând că mai este foarte mult de lucru "la convergenţă". Potrivit premierului, nu există un termen fixat în acest sens. "Nu ne-am fixat un termen. Cât de repede posibil, dar nu vrem să ardem nişte etape, fiindcă apoi ne facem mai mult rău decât bine", a spus Tudose.

Vezi și Dezvăluire incendiară a lui Liviu Dragnea! Cine ar fi luat MILIARDE fără să facă NIMIC

Neașteptat! Câți bani a strâns în conturi Luminița Anghel și pentru ce partid a candidat la alegeri parlamentare


Fabulos! Câți urmăritori trebuie să ai pe Instagram ca să poți câștiga 75.000 de dolari

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri