Neașteptat! Ce actriță din 'Game of Thrones' joacă în filme pentru adulți

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 24-09-2017 17:04

Actualizat: 24-09-2017 16:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Serialul 'Game of Thrones' este cu siguranță unul dintre cele mai iubite și vizionate seriale la ora actuală. Cu 38 de premii Emmy, acesta a intrat în istorie detronând serialul ”Frasier” care are în total 37 de statuete Emmy. De asemenea, actorii serialului ne impresionează la fiecare pas.


Potrivit
Libertatea, una dintre actrițele serialului, studentă la Facultatea de Drept, a renunțat la tot pentru a deveni starletă porno. Este vorba despre Ella Hughes. Actrița a jucat rolul unei prostituate în serial, iar în viața de zi cu zi, aceasta este actriță în filmele pentru adulți.

Ella face striptease în fața camerei și își vinde lenjeria intimă fanilor, nu-i de mirare că aceasta este foarte urmărită pe Instagram și Twitter, având peste 200 000 de urmăritori.




Se pare că vedeta a renunțat până și la facultate pentru cariera sa. A luat această decizie pentru a-și depăși toate complexele pe care la avea faţă de corpul ei. Când era tânără, ura felul în care arăta, credea că este grasă şi era timidă.


La 22 de ani, a început să se dezbrace în faţa unei camere, iar atunci şi-a câştigat încrederea în sine.

„Înainte să mă apuc de filmele porno, eram o fată foarte timidă. Nu voiam nici măcar să vorbesc cu cineva prin telefon. Uram cum îmi suna vocea şi nu am crezut niciodată că sunt frumoasă. M-am luptat cu probleme cu kilogramele. Nu am crezut nici într-un milion de ani că pot face aşa ceva”, a spus Ella pentru o emisiune la BBC, potrivit Daily Mail.

Ella Hughes are însă dorinţe şi mai mari acum şi visează ca într-o zi să poată regiza propriul film pentru adulţi.

Vezi și

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri