Nebunia de la CFR a luat sfârșit! Greva a încetat, iar trenurile au fost puse în mișcare

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 15-09-2023 09:33

Actualizat: 15-09-2023 09:14

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În această dimineață, angajații de la CFR au intrat într-o grevă de avertisment, astfel că toate trenurile au fost oprite.


De la ora 09:00, trenurile au fost puse în mișcare. Totuși, se vor înregistra întârzieri semnificative, dat fiind că greva a durat două ore.


De altfel, CFR SA a anunțat de joi că va fi afectată serios circulația trenurilor.

Ce a transmis CFR SA:


Urmare adreselor oficiale primite din partea FEDERAȚIEI NAȚIONALE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL VAGOANE și a ALIANȚEI SINDICALE A FEDERAȚIILOR DRUM DE FIER – ELCATEL, prin care se anunță că în data de 15 septembrie 2023, în intervalul orar 07:00 – 09:00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA informează că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.


Pentru informații referitoare la modificările din graficul de circulație al trenurilor, pentru data de 15 septembrie 2023, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători – www.cfrcalatori.ro, precum și cele ale Operatorilor Privați de Transport Feroviar de Călători”.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri