Un studiu realizat recent de Reveal Marketing Research arată că 64% dintre tinerii Generației Z, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, preferă să-și planifice vacanțele în perioada iulie-august. Totodată, persoanele mature, cu vârste de peste 45 de ani, își planifică mai des vacanțele în extrasezon decât restul populației (27% față de 21% total eșantion).
Tinerii Generației Z preferă vacanțele în vârf de sezon
Potrivit unui comunicat transmis de Reveal Marketing Research, față de vara anului trecut, atunci când 65% dintre români și-au planificat vacanțele de vară în perioada de vârf a sezonului, adică în lunile iulie și august, în 2024 doar 56% dintre români au preferat această perioadă. În plus, 44% dintre români și-au planificat vacanțe mai scurte de 7 zile vara aceasta, iar 43% preferă să se cazeze în hoteluri. Studiul mai arată că anul acesta 22% dintre români au ales perioada mai-iunie, iar 21% au ales să își planifice vacanța în luna septembrie sau mai târziu.
Principalele motive pentru alegerea perioadei vacanței sunt: planificarea concediilor (54%), prețul (49%), condițiile meteorologice (42%) și vacanțele copiilor (18%).
În 2024, 70% dintre turiștii români așteaptă de la vacanța de vară relaxarea totală, în timp ce 50% pun accentul pe timpul de calitate petrecut cu familia. De aventură și explorare doar 29% dintre români sunt interesați în acest an, iar de descoperirea de noi culturi și locuri sunt interesați 27% dintre turiștii români. Doar 15% vizează participarea la diverse activități sportive și recreative în timpul vacanței de vară din acest an.
(CITEȘTE ȘI: Aberația construcției din Mamaia. Un turist s-a revoltat când a văzut unde s-a ridicat un bloc în stațiunea de pe malul mării)
Preferințele turiștilor români diferă foarte mult
74% dintre părinții cu copii minori își doresc mai degrabă relaxare totală, comparativ cu cei fără copii sau cu copii mai mari de 18 ani (65%). În plus, turiștii cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani sunt cei care își doresc mai multe experiențe noi în vacanță (35% vs. 29% total eșantion). Activitățile sportive și recreative sunt preferate în mod deosebit de bărbați (22% vs. 11% femei) și de tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (21% vs. 15% total eșantion).
„Studiul reflectă adaptarea planurilor de vacanță ale românilor în fața diferitelor provocări de ordin economic sau climatic. Anul acesta, observăm o creștere semnificativă a tendinței de a planifica vacanțele în extrasezon și o sensibilitate sporită la condițiile meteorologice extreme, cum ar fi codul roșu de caniculă pe care țara noastră îl traversează în acest an. Desigur că diversitatea preferințelor pentru petrecerea vacanței de vară este în mare măsură determinată și de alți factori precum etapa vieții sau statutul familial”, a explicat Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.
(NU RATA: Tarife revoltătoare la Marius Tucă, la restaurant. Cât a ajuns să coste o porție de ciorbă la cherhanaua fostului „locotenent” al lui Dan Voiculescu)
















