Senatorul PSD Robert Cazanciuc a susținut marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că atât în MCV, cât și în Schengen, contează un lucru fundamental, și anume, încrederea. Cazanciuc a precizat că angajamentele și decizii asumate transpartinic, cu majoritate largă, au făcut ca partenerii europeni să vadă că România se află pe un trend bun.
”Şi în MCV şi în Schengen contează un lucru fundamental, încrederea. Au fost formule politice înainte şi nu au reuşit, a fost nevoie de o coaliţie, de câteva angajamente, de decizii asumate transpartinic, cu majoritate largă, pentru ca partenerii europeni să vadă că suntem pe un trend bun”, a spus senatorul PSD.
Robert Cazanciuc a afirmat că ”sunt deja aproape doi ani de zile de decizii şi toată lumea vede că această coaliţie merge mai departe şi au căpătat încredere”.
”Nu venim cu o agenda ascunsă. Dacă Olanda, Austria sau Suedia au anumite îndoieli la un moment dat privind frontierele, unde noi suntem gardienii frotierelor, trebuie să discutăm cu ei să vedem de unde pornesc aceste neînţelegeri. Nu trebuie să îi blamăm. (..) Poate Olanda nu are ceva cu noi, poate sunt anumite ucruri care trebuie explicate mai bine, poate Austria e o temere pentru migraţia care vine din sud”, a explicat Cazanciu.
Despre faptul că ar trebui să fim egali în UE, Cazanciuc a comentat; ”Noi putem să fim şmecheri sau smart. Dacă vom fi smart lumea ne va respecta, dacă vom fi şmecheri, vom rămâne aici, să spunem la noi în ogradă. Eu nu vreau să rămânem la noi în ogradă, vreau să fim smart şi parteneri egali în Europa, nu pentru că scrie într-o hârtie, ci pentru că voi simţiţi că suntem egalii voştri”.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că Mecanismul de Cooperare Verificare s-a încheiat astăzi pentru ţara noastră, subliniind că avem confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei, scrie news.ro
Negocieri pentru aderarea la Schengen! Robert Cazanciuc (PSD): Noi putem să fim șmecheri sau smart
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

24 sepEconomie
Românii care nu vor mai fi nevoiți să mai plătească impozit pe teren. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

24 sepSocial
Zile în plus de concediu de odihnă pentru părinți. Categoriile care pot solicita beneficiul de la angajator

24 sepPolitica
Claudiu Manda, primele declarații după ce Siegfried Mureșan l-a făcut de rușine. Ce a spus soțul Liei Olguța Vasilescu

24 sepEconomie
Începe valul de concedieri la Orange România. CEO-ul a făcut anunțul despre disponibilizări

24 sepEconomie
Dispare McDonald’s din România, în forma pe care o cunoșteau consumatorii. Lanțul de restaurante fast-food va aduce preparate sănătoase, în întreaga lume

24 sepPolitica
Lia Olguța Vasilescu îi ia apărarea soțului, după ce propunerea de premier l-a criticat aspru. „Simț al ridicolului? Nu cred că aveți”

24 sepEconomie
Locul din România unde cu 15.000 de lei îți iei casă. Străinii adoră satul, unii au ales să se și mute în zonă

24 sepPolitica
România, mare putere globală. Noua ordine mondială ar urma să ne claseze într-o poziție mai bună

24 sepEconomie
Ce mai face Daniel Dines, fondatorul UiPath: „M-am apucat de peptide, de suplimente... Cred că iau vreo 60 de suplimente diferite pe zi. Și toate au fost recomandate și verificate de AI”

24 sepSocial
Metrou în Colentina, Voluntari, Bragadiru. Lista completă de stații pe care le va avea M7, Vlad Popescu Piedone a semnat pentru studiul de fezabilitate
Articole Similare

24 sepActual
[P]Ce sunt jocurile Bell Link și cum funcționează premiile

24 sepActual
Sectorul 5 a pornit Studiul de Fezabilitate pentru linia de metrou M7

24 sepEconomie
Curs valutar BNR 24 septembrie 2026: Euro scade ușor, dolarul urcă

24 sepHoroscop
Horoscop financiar 24 septembrie — previziuni complete

23 sepEntertainment



