Nevasta lui Adrian Năstase, părăsită de un afacerist de succes. Mariajul cu Dan Dumitrescu s-a încheiat abrupt în vremea comunismului

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 12-02-2026 10:26

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Fostul prim-ministru Adrian Năstase este căsătorit cu Dana Năstase, femeia pe care Dan Mircea Dumitrescu, omul care a participat la realizarea primului computer din România, a lăsat-o în urmă atunci când a părăsit țara. În buletinul soției ex-premierului țării noastre scria, în dreptul numelui de familie, „Dumitrescu”. Cei doi au fost căsătoriți.

În anul 1981, când Dan Dumitrescu a cerut azil politic la Londra, era deja căsătorit cu Dana, fiica fostului ministru al Agriculturii, Angelo Miculescu. El a dorit să plece „din cauza nedreptăților sociale”, după cum a mărturisit într-un interviu. „A fost destul de simplu” să primească azil politic.

Cum a ajuns în Australia fostul partener de viață al actualei soții a lui Adrian Năstase

Dan Dumitrescu a mai spus, în urmă cu mai bine de două decenii, că putea rămâne în Anglia, în așteptarea cetățeniei, care ar fi venit după șapte ani. A avut, însă, alternativa de a pleca în Australia sau în Canada pentru a primi cetățenia după un singur an.

„M-am gândit că-i mai ușor de supraviețuit în Australia, că-i mai cald și nu ai nevoie de multe lucruri”, a dezvăluit afaceristul

Practic, „evadarea” i-a deschis calea lui Adrian Năstase. Dan Dumitrescu s-a recăsătorit în Australia, unde s-a ocupat de partea de business, iar fostul șef al Executivului a fost însurat de două ori cu fiice de nomenclaturiști.

Casa soților Năstase și pasiunea nevestei

Adrian Năstase se bucură de o moșie la Cornu, într-o zonă liniștită. Povestea terenului și a casei a fost spusă chiar de nevasta fostului premier, care a explicat pentru money.ro cum proprietatea a devenit celebră în perioada în care soțul ei și-a invitat adversarii din mediul politic să-i „numere ouăle”.

casa nastaseMoșia de la Cornu. Sursă foto: money.ro

Domeniul de 1,7 hectare este lucrat cu mare atenție și găzduiește pruni, meri, peri, dar și roșii, morcovi, fasole, ardei și castraveți. De asemenea, în grădină se regăsesc flori.

„Totul este pus de Adrian și de mine”, a comunicat Dana Năstase, care a moștenit din familie pasiunea pentru grădinărit

Primul solar de la Cornu a fost construit chiar de către soția lui Adrian Năstase, în 1993. Potrivit Danei Năstase, tatăl ei fiind cel de care a aparținut casa anterior, proprietatea nu a fost cumpărată dintr-o singură etapă, ci extinsă treptat, prin achiziționarea mai multor loturi de la vecini.

„Fiecare scândură, fiecare stâlp, fiecare pom este pus de Adrian și de mine”, a mai adăugat femeia

TE-AR PUTEA INTERESA: Moșia lui Florin Zamfirescu, actorul preferat al lui Călin Georgescu. Și-a ridicat vila după ce i-a lăsat-o pe cea veche uneia dintre neveste

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri