Nici cursele cu taxiul nu mai sunt ce erau cândva! Suma uluitoare de bani achitată în Iași pentru un drum de 2 kilometri: „La ananghie, ce ai să faci?”

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 03-09-2025 15:41

Actualizat: 03-09-2025 15:55

Article thumbnail

Sursă foto: google.com

Episod halucinant la Iași: un bărbat care a ajuns la aeroport, venind din excursia organizată în Turcia, a rămas mască în momentul în care a văzut cât trebuie să plătească pentru o cursă extrem de scurtă cu taxiul, de doar 2 kilometri, potrivit bzi.ro.

El a căutat o variantă pentru a ajunge la mașina sa, aflată pe Șoseaua Ciric. Inițial, ieșeanul a dorit să meargă cu autobuzul 50, însă nu a reușit. Astfel, s-a văzut nevoit să apeleze la un șofer de taxi, numai că a trăit un adevărat șoc.

Suma amețitoare solicitată de taximetrist

Bărbatul a ajuns la Iași pe 1 septembrie 2025, după ora 01:00, alături de copilul lui. Ghinionul a făcut ca cei doi să piardă autobuzul 50, așa că s-au îndreptat către un taximetrist.

Șoferul i-a transmis ieșeanului că nu pleacă, distanța fiind scurtă. Totuși, el a venit cu o „ofertă” uluitoare: 50 de lei.

„Am ajuns duminică seara de la Istanbul, undeva după ora 1 noaptea. Eram cu copilul meu. Am ieșit din aeroport, dar fix atunci a plecat autobuzul 50. Nu am reușit să îl mai prind. Mașina mea era parcată lângă Ciric, este un club pe acolo. Ce puteam face la ora aia? Era cam greu să merg pe jos. Am mers la un taximetrist și i-am explicat până unde vreau să merg. El mi-a spus că este distanță scurtă, nu pleacă pentru atât. Mi-a făcut o ofertă, 50 de lei ca să mă ducă până acolo, deși erau doar 2 km. Nu prea îmi convenea”, a spus bărbatul, conform bzi.ro

Uite salvarea, nu e salvarea!

Acesta a crezut, pentru puțin timp, că a găsit o soluție salvatoare și că va putea lua alt autobuz. Din păcate pentru el, ghinionul l-a lovit din nou. Șoferul autobuzului i-a explicat că stația Telegondolă 2 nu este prevăzută în traseul său.

  • Anul trecut, CTP Iași a hotărât ca traseul 50 să devină expres, deoarece șoferii nu reușeau să ajungă la timp la aeroport.

„La un moment, a venit alt autobuz CTP și am zis că merg cu el. Am ajuns la șofer, i-am precizat unde vreau să ajung, dar el mi-a spus că nu poate opri autobuzul acolo, pentru că nu are stație. Mi s-a părut puțin ciudat. Este parcare pentru mașini acolo, iar CTP nu a făcut și stație, să lase oamenii. O femeie a auzit ce discutam și a coborât, deoarece voia să meargă în același loc. Cred că ar fi benefic să fie amplasată o stație acolo”, a mai precizat persoana din Iași

CITEȘTE ȘI: Cea mai scumpă cursă cu un taxi a fost de 1506 euro pentru doi km. Unde credeți că a avut loc?

În cele din urmă, bărbatul a plătit 50 de lei la taxi

De nevoie, el s-a îndreptat din nou către taximetrist și a plătit suma de 50 de lei pentru cursa de doi kilometri. Sursa menționată notează că o astfel de cursă ar trebui să fie cel mult 13 lei.

Bărbatul a subliniat că a plătit cei 50 de lei de nevoie, dar și că șoferul de taxi s-a ținut tare în negocieri. De asemenea, a adăugat un alt detaliu: „nici ceilalți (n.r. taximetriști) nu erau interesați”.

„Până la urmă, mi-am luat iar bagajul și am plecat spre taximetrist. Nu a vrut deloc să lase la preț. Astfel, a trebuit să plătesc 50 de lei pentru o cursă de 10 lei. Dar, la ananghie, ce ai să faci? Plătești”, a încheiat persoana

Concluzia? Unii taximetriști nu afișează un comportament corespunzător, vrând să scoată cât mai mult de la posibilii clienți.

NU RATA: Cât o să te coste impozitul auto din 2026. Am calculat exact cât plătești dacă ai EURO 3 sau EURO 6

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri