Nici pensie nu avea Nicu Covaci din partea statului! Din ce trăia fondatorul trupei Phoenix, înainte să fie răpus de boală

Autor: Luciana Polite

Publicat: 03-08-2024 20:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Nicu Covaci s-a stins pe data de 2 august, după o lungă luptă cu o boală extrem de gravă: cancer cerebral. Avea 77 de ani, dintre care 50 și i-a petrecut pe scenă. A făcut eforturi supraumane pentru a face muzică, a adus milioane de lei pentru statul român, dar a fost umilit de autorități în cel mai mizer mod posibil. Nu i s-a dat pensie dintr-un motiv greu de imaginat. O simplă procedură l-a lăsat să-și trăiască ultimii ani fără indemnizația care i s-ar fi cuvenit. În această situație, a continuat să muncească până când nu a mai avut, fizic, cum să se întoarcă pe scenă. 


Fondatorul trupei Phoenix
a făcut artă cu prețul vieții mamei sale. Când era tânăr, a stat la sanatoriu cu colegii săi, pentru a avea un loc în care să fie lăsat să facă muzică de un regim absurd! Atunci când comuniștii au fost gata să-l ucidă, a plecat, alături de colegii de trupă, în Germania.

nicu covaci


Cu o teamă uriașă în suflete, sedați, în cutii, au trecut cu bine peste graniță, dar s-au ales cu răni la mâini de la cuiele lăzilor. Știind că mama compozitorului i-a apărat, securiștii au ucis-o. A fost un sacrificiu uitat de autorități, dar nu și de muzicieni și fani.

CITEȘTE ȘI: Armata României începe procesul de recrutare masivă pe 5 august! MApN are nevoie de mii de tineri. „Nu ne lăsam intimidați”

Statul Român nu i-a dat un leu pensie lui Nicu Covaci!


La vârsta de 75 de ani, Nicu Covaci era deja cunoscut în întreaga lume, revoluționase muzica, văzuse mii de scene, compusese zeci de piese, dar nu era recunoscut drept compozitor. De ce? Pentru că nu dăduse, în tinerețea sa fugară, agitată, plină de provocări, un examen care îi dădea atestat de la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor. Avea nevoie de această formă de validare pentru a putea primi pensie.
„Eu nu am o pensie, deși am adus țării acesteia milioane. Sunt umilit, trebuie să mă duc zilele astea la Uniunea Compozitorilor, să dau examen de compozitor. (…) Nu este nimic, o să mă duc să dau examen, poate o să pic”, declara artistul la Realitatea.

Într-un final, Nicu Covaci a fost să-și dea și examenul la UCMR și a luat nota 7,60. Atunci a fost momentul în care a venit și cea de-a doua umilință: avea nevoie de 8 pentru a trece proba. Pentru 40 de sutimi, nu a primit pensie. Și-a asigurat traiul făcând ce statul n-a știut să aprecieze: a cântat.

CITEȘTE ȘI: Doliu uriaş în muzica românească! Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a murit. Medicii, primele declaraţii despre boala cântăreţului
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri